Pe data de 23 octombrie, Mihai Bobonete le-a dat poate cea mai grea veste de până acum fanilor săi. „Bobiță” din Las Fierbinți și-a pierdut singura rudă pe sânge, pe Andreea, verișoara sa. Cu o durere greu de procesat, i-a adus un omagiu pe rețelele de socializare.
Cunoscut în întreaga țară pentru rolul său din serialul de comedie, dar și pentru faptul că este jurat la Românii au talent, actorul pare a fi mereu vesel, dar are, ca orice om, supărările sale, în viața privată. De curând și-a pierdut verișoara și a ieșit complet din personaj, pentru a-și spune pierderea.
În amintirea Andreei, actorul din Las Fierbinți a povestit:
„Culegeam struguri din vița de vie care avea doi butași și se întindea în boltă până spre curtea lui nea Toni a lu Tanti Luci a lu Mărioara a lu Gogu, și râdeam și împărțeam o farfurie cu două ouă ochiuri prăjite bine de bunică-mea și mâncam o salată de roșii cu ceapă care lăsa zeama zeilor pe fundul farfuriei… râdeam și îmi zicea într-una că sunt nărod și că o să mă fac actor că prea mint lumea și fac fețe peste fețe…avea dreptate.
Tot timpul ăsta, în ochii ei se vedea dorul de tată… Nu am știut să prețuiesc cu adevărat această relație și m-am lăsat pradă prejudecăților… Acum îmi pare rău! Singura mea rudă de sânge a plecat într-o lume mai bună, verișoara mea, unica, Andreea Gheorghe a plecat spre tatăl ei, spre Gogu și spre bunica mea iubită, Mia. Dumnezeu să o ierte și aibă grija de sufletul ei bun! Drum bun, vară-mea!”, a spus Mihai Bobonete.
Imediat a primit un mic sprijin emoțional de la fanii săi, care i-au transmis condoleanțe și vorbe care să-i aline durerea.
Gheorghe Andreea era profesoară la Școala Gimnazială Segarcea și la Școala Gimnazială specială Sfânta Mina din Craiova. Preda la clasele 0-IV și era iubită de elevii săi, dar și de colegii de catedră. Dovadă în acest sens sunt sutele de mesaje care au apărut pe rețelele de socializare după moartea sa.
Verișoara lui Mihai Bobonete era cunoscută și apreciată pentru că era un cadru didactic blând și bun. Nu era adepta rețelelor de socializare sau a faimei, chiar dacă avea rude la PRO TV, a ales să rămână o persoană simplă cu un suflet curat.