Mihai Bendeac a avut o reacție șocantă după moartea torționarului Vișinescu, postând o imagine pe rețelele de socializare, din aeroport. Actorul se pregătea să plece cu avionul la Cluj și a scris un mesaj la fotografia cu biletul de avion, în care le împărtășea prietenilor virtuali că este “leșinat de frică“, deoarece torționarul Vișinescu a fost cel mai des personaj parodiat de Bendeac, dar și unul dintre cele mai apreciate.
“Sunt lesinat de frica. Daca mierlesc, inseamna ca Visinescu…”, a scris Mihai Bendeac pe pagina sa de Instagram. La scurt timp, internauții s-au întrecut în glume, făcând referire la torționarul Vișinescu. “Pai da… sufletul dupa… calatoreste 40 de zile pe pamant… deci ai grija zilele astea… poate te vegheaza nenea Vishi/ Visinescu nu a mierlit stai linistit ca iese din cavou/ Visinescu nu a plecat e in excursie”, sunt doar câteva dintre comentariile primite la imaginea postată.
Mihai Bendeac nu se menajează atunci când își face, public, portretul. Nu a făcut-o nici azi, cu o ocazie specială. Părinții săi au împlinit 37 de ani de când s-au căsătorit, iar Bendeac a ținut neapărat să le adreseze un mesaj pe pagia sa de socializare.
„Părinții mei au împlinit 37 de ani de când s-au căsătorit. Au crescut un copil cu probleme. Artist, depresiv, uneori alcoolic, alteori semi-drogalău, în alte situații complet nebun. Dar s-au descurcat. Și m-au făcut mereu funcțional pentru o carieră grea. Apoi, târziu, au mai făcut un copil. Andrei. Care e genial. Frumos, cu o inteligență nimicitoare, cu un spirit foarte înalt. Pe lângă el, eu sunt o glumă.
Le-am greșit părinților mei de multe ori. Dar, și ei știu asta, i-am iubit și îi iubesc cu disperare.
Nu așteptați să le spuneți alor voștri că-i iubiți! Mulțumesc mama și tata! Vă iubesc cu disperare!!! Noapte frumoasă!”, este mesajul scris de Mihai Bendeac în mediul online.