Mihai Bendeac si-a expus pe contul lui de Facebook "un gand" legat de femeile maritate sau implicate intr-o relatie care au mustrari de constiinta fiindca, din diferite motive, ajung sa-si insele partenerul.
Actorul a explicat ca nu intelege de ce aceste femei isi fac probleme din cauza ca au calcat stramb.
„Nu inteleg de ce isi fac probleme femeile care au o aventura cu alt barbat decat partenerul. In mod evident, asta se intampla pentru ca acel „alt barbat” face ceva (la nivel fizic, mental sau spiritual) mai bine decat sotul/iubitul. Si, ce sa vezi?… Acel ceva e chiar important pentru femeia respectiva. Iar femeia aceea are o singura viata. In care e datoare sa se faca fericita in primul rand pe ea. Iar cand se va hotari ca exista, totusi, altcineva de a carui fericire trebuie sa se preocupe inaintea fericirii ei personale, acea fiinta ii va spune Mamico, nu Pisy sau Iuby”, a scris Mihai Bendeac pe Facebook.