Mihai Bendeac, mesaj pentru părinții săi: ”Au crescut un copil cu probleme. Artist, depresiv, uneori alcoolic…”
Mihai Bendeac a postat pe pagian sa de Facebook un mesaj pentru părinții săi, cu ocazia a 37 de ani de căsnicie. Artistul Bendeac recunoaște că a fost și este un fiu-problemă, însă transmite că își iubește părinții cu disperare. Totodată, el îi îndeamnă pe prietenii virtuali să le spună părinților că îi iubesc, fără să amâne această declarație esențială.
Mihai Bendeac nu se menajează atunci când își face, public, portretul. Nu a făcut-o nici azi, cu o ocazie specială. Părinții săi au împlinit 37 de ani de când s-au căsătorit, iar Bendeac a ținut neapărat să le adreseze un mesaj pe pagia sa de socializare.
„Părinții mei au împlinit 37 de ani de când s-au căsătorit. Au crescut un copil cu probleme. Artist, depresiv, uneori alcoolic, alteori semi-drogalău, în alte situații complet nebun. Dar s-au descurcat. Și m-au făcut mereu funcțional pentru o carieră grea. Apoi, târziu, au mai făcut un copil. Andrei. Care e genial. Frumos, cu o inteligență nimicitoare, cu un spirit foarte înalt. Pe lângă el, eu sunt o glumă.
Le-am greșit părinților mei de multe ori. Dar, și ei știu asta, i-am iubit și îi iubesc cu disperare.
Nu așteptați să le spuneți alor voștri că-i iubiți! Mulțumesc mama și tata! Vă iubesc cu disperare!!! Noapte frumoasă!”, este mesajul scris de Mihai Bendeac în mediul online.