A trecut un an de când Mihai Bendeac a părăsit stația Antena 1, dorind să se axeze pe proiectele personale. Mai mult decât atât, a existat o perioadă în care s-a zvonit că actorul ar fi interesat de o eventuală colaborare cu Pro TV. După plecarea din juriul iUmor de la Antena 1, Mihai Bendeac și-a păstrat anumite legături cu foștii colegi și jurați ai trustului. De data aceasta, actorul a ținut să transmită o urare uneia dintre producătoarele TV de la Antena 1, însă în mesaj s-a strecurat o gafă. Detaliile se află mai jos.
În luna octombrie a anului trecut, Mihai Bendeac părăsea postul de jurat al emisiunii iUmor de la Antena 1. Actorul în vârstă de 40 de ani a dorit să părăsească lumea televiziunii, cel puțin pentru o perioadă, având în plan să se axeze pe proiectele personale. De altfel, chiar dacă a părăsit stația TV, actorul și-a păstrat anumite legături cu foștii colegi de pe platourile de filmare. Printre acestea se află și una dintre producătoarele trustului. Pentru că a fost aniversarea ei, actorul a dorit să îi transmită o urare. În mesaj, însă, s-a strecurat o gafă. În stilul său caracteristic, Mihai Bendeac a dorit să transmită, la început, un mesaj pe un ton serios, apoi s-a amuzat copios, după utilizarea interjecției „fă”.
„Sanda, scumpo… Nu știu… îți mai aduci aminte de mine? Știu că este ziua ta și gândul meu se îndreaptă spre tine. La mulți ani, fă!”, a spus Mihai Bendeac, amuzându-se, pe rețelele de socializare.
Mihai Bendeac a părăsit trustul Intact în luna octombrie a anului trecut. Actorul activa pe postul de jurat în emisiunea iUmor de la Antena 1. A dorit să se axeze pe proiectele personale. În cadrul unui interviu pentru CANCAN.RO, actorul a dezvăluit că lucrează la două pelicule.
„Suntem în preproducție, momentan cu primul film. Vom merge, însă, în paralel cu ambele. E un fel de film de epocă, prima parodie românească. Subiectul e unul de actualitate, jocurile de noroc. Iar eu am rolul principal al unui tip care ajunge într-o situație dramatică din punct de vedere financiar și încearcă să se căsătorească cu o fată foarte, foarte urâtă și foarte, foarte rea, dar care e foarte, foarte bogată”, ne-a mărturisit actorul, în vara acestui an. Interviul integral poate fi consultat AICI.
Sursă foto: captură video