Mihai Albu, prima reacție după despărțirea șoc dintre Iulia Albu și Mike: ”Fiica mea…”

Publicat: 18/03/2025 | 08:28

După o relație de aproape nouă ani de zile, Mike și Iulia Albu și-au spus adio. Se pare că deja de aproximativ trei luni cei doi s-ar fi separat, însă despărțirea nu a fost comentată, până acum, de nici unul dintre ei. Pe de altă parte, Mihai Albu, fostul soț al vedetei, a vorbit despre cele întâmplate. Ce spune designerul de pantofi despre despărțirea dintre Iulia Albu și Mike?

Iulia Albu și Mike au trăit vreme de aproximativ nouă ani o poveste de dragoste cu năbădăi, presărată cu numeroase despărțiri și împăcări. Relația lor a trecut printr-un moment dificil în urma participării la America Express, iar cuplul a traversat o perioadă zbuciumată de atunci. Acum, se pare că neînțelegerile dintre ei au ajuns la punctul culminant, așa că au decis să o apuce pe drumuri separate.

(CITEȘTE ȘI: Mihai Albu se însoară cu Elena Nechifor! Primele declarații făcute de designer: ”Va fi adevărata doamna Albu!”)

Mihai Albu, prima reacție după despărțirea șoc dintre Iulia Albu și Mike

După ce anunțul despărțirii a fost făcut public de către Viperele Vesele, Iulia Albu și Mike nu au fost prea darnici în declarații și au preferat să nu vorbească despre cele întâmplate. Puțin mai deschis s-a arătat Mihai Albu, care nu s-a sfiit să vorbească despre subiect.

Însă, se pare că nici designerul nu avea habar că fosta soție și partenerul ei și-au spus adio. Mihai Albu a declarat că deși vorbește des cu fiica sa nu știa despre despărțire și nici nu îl interesează prea tare subiectul. Acesta a precizat că îi pasă doar de fiica lui, iar cât timp aceasta se află lângă mama ei știe că este în siguranță, iar altceva nu mai contează.

„Cât timp fetița mea locuiește cu mama ei, nu mă interesează altceva. Nu am nicio părere, chiar nu cunosc și nu mă interesează aspectul acesta. Nu am vorbit cu fiica mea despre asta. Contează doar ce spune fiica mea, dacă este ok sau nu, în rest nu mă privește.

Am mai vorbit cu Mikaela, chiar destul de des, dar nu mi-a spus ceva de genul ăsta. Am mai vorbit, da, dar nu despre asta, deloc chiar”, a declarat Mihai Albu, potrivit fanatik.ro.

„Am trăit momente frumoase, momente zbuciumate”

Așa cum spuneam, după ce s-a aflat de despărțirea dintre Iulia Albu și Mike, cei doi nu au vrut să dea prea multe detalii despre cele întâmplate între ei și s-au abținut de la comentarii. Totuși, creatoarea de modă a făcut câteva declarații pe marginea acestui subiect, însă s-a ferit să confirme despărțirea.

„Am încercat și chiar am reușit să țin viața mea privată, privată. Vom continua în aceeași notă și de acum încolo. O poveste de dragoste se trăiește doar de persoanele implicate și atât. Vă mulțumesc pentru profesionalism și respectarea intimității noastre, am trăit momente frumoase, momente zbuciumate, dar, cel mai important, am trăit. Și pentru asta suntem recunoscători”, ne-a declarat Iulia Albu.

(VEZI ȘI: Despărțire șoc în showbizul românesc! Și-au spus adio după ce au anunțat nunta)

 

Foto: Facebook