Mihai a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Sunați de urgență la 112 dacă vă întâlniți cu el
Mihai Andrei Moraru a plecat de acasă luni, 13 februarie 2023, din municipiul Iași și nu a mai revenit. Fiica bărbatului a fost cea care a anunțat dispariția acestuia.
Au trecut două zile de când Mihai Andrei Moraru a plecat de acasă și nu a mai revenit. Oana Moraru, fiica acestuia, a fost cea care a anunțat disparița tatălui ei, pe rețelele de socializare.
„În data de 13.02.2023, aproximativ orele 12, a plecat de la locuința de domiciliu din Iași. Se numește MORARU MIHAI ANDREI. Dacă l-ați văzut, vă rog să îmi scrieți în privat. Mulțumesc!”, a transmis Oana Moraru, fiica bărbatului din Iaşi care a fost dat dispărut.
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre bărbat sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112. De asemenea, o puteți contacta și pe fiica acesteia, Oana Moraru.
Gabriela din Târgu-Neamț a dispărut în mod misterios
Pe data de 8 februarie, o femeie de 81 de ani din Târgu-Neamț a mers la poliție pentru a declara că fiica sa, de 47 de ani, a dispărut. Polițiștii din orașul Târgu-Neamț au anunțat faptul că cer ajutorul oamenilor pentru a o găsi pe Gabriela. Femeia de 47 de ani nu a mai fost văzută de pe data de 8 februarie, în jurul orei 09:30. Mama sa a sesizat faptul că a dispărut miercurea aceasta.
Semnalmentele femeii dispărute sunt: înălţime – 1. 70 m, greutate – 65 de kilograme, consituție atletică, păr scurt grizonat, ochi căprui.
„Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție”, au transmis oamenii legii.