Mihaela Rădulescu, SCANDAL monstru în aeroport! Ce a putut să se întâmple cu vedeta tv
Fosta prezentatoare tv a fost nevoită să petreacă ore în aeroport pentru a ajunge în Alitalia, unde a fost pentru a patra oară.
Vedeta s-a declarat dezgustată de ceea ce s-a întâmplat, mai ales că situaţia putea fi simplificată.
„Am stat 50 de minute în avion (Lufthansa), pentru că nu le ieşeau bagajele la numărătoare. Cu această întârziere, nu mai aveam cum să prind legătura din Viena şi nici nu mai era alta cursa spre Bucureşti în ziua aceea. I-am rugat să mă dea jos din avion, ca să găsesc altă variantă. Întâi mi-au spus că nu se poate. Cu puţină ascuţime în glas, i-am făcut să înţeleagă că-mi cunosc drepturile de pasager şi că o noapte în Viena nu e în planul meu de viaţă. M-au dat jos, după ce au mai trecut 20 de minute ca să-mi caute valizele. Am găsit o variantă cu Alitalia, prin Roma, dar sistemul refuza să-mi printeze biletul. O enigmă care s-a rezolvat parţial, măcar cât să plec spre Roma, unde mi s-a spus că-mi voi ridica celălalt boarding pass direct de la gate. Am petrecut cinci ore în aeroport aşteptând să mă îmbarc şi, la Roma, ce să vezi, nu apăream în sistem, deşi le tot arătam rezervarea electronică, pe telefon. Au îmbarcat toţi pasagerii, iar eu încă nu eram de găsit în sistem. Am ridicat din nou glasul, până a venit responsabila, cu care am mai parlamentat 20 de minute, până s-a lămurit situaţia absurdă. M-au dus la avion singură, într-un autobuz cu burduf. Culmea, din toată tevatura asta, mi-au ajuns şi bagajele. Am plecat de acasa la 11 dimineaţa şi am ajuns la 1 noaptea la destinaţie, culmea, nu peste vreun ocean. E a patra călătorie cu Alitalia şi n-am avut nici măcar o experienţă plăcută, aşa că jur din nou că nu voi mai zbura cu ei. Mă întreb, iarăşi, ce făcea în situaţia asta un pasager care nu vorbea limbi străine, care nu-şi cunoştea drepturile şi care n-avea o agentă la îndemână, pe care s-o sune la ore din afara programului?….. Feeling…..romanian”, a scris Mihaela Rădulescu pe facebook.
L.C