La scurt timp după ce a fost făcută ”bunică” de către soția lui Dani Oțil, Mihaela Rădulescu își uimește urmăritorii de pe rețelele de socializare. Pare că nu s-a lăsat afectată de cele auzite, așa că prezentatoarea TV a postat o fotografie pe pagina personală de Instagram, care i-a lăsat pe urmăritori cu gurile căscate.
Mihaela Rădulescu se afișează drept o mamă mândră și împlinită, iar acest lucru se vede clar din postările pe care le face pe rețelele de socializare. La doar câteva zile după ce a fost înjosită de către Gabriela Prisăcariu Oțil, soția fostului ei iubit, Mihaela pare că este mai fericită ca niciodată.
Astfel, în urmă cu doar câteva ore, Mihaela a postat pe pagina personală de Instagram trei fotografii cu singurul ei copil, Ayan, care este un bărbat în toată regula acum. Fanii au rămas puțin șocați când au văzut cât de mare a crescut fiul ei. Tânărul de 17 ani apărea în toate cele 3 poze, în New York, acolo unde el studiază. La prima vedere, ne putem da seama că băiatul i-a moștenit înălțimea mamei sale.
Băiatul vedetei de televiziune s-a mutat recent în Statele Unite ale Americii pentru a-și continua studiile. Mihaela se încrede foarte mult în învățământul din State, mai ales în cel universitar, de aceea a și fost de acord cu plecarea fiului său.
”Cred foarte mult în sistemul de învăţământ american, cel universitar, chiar am fost fanul acestui sistem de învăţământ şi ştiam dintotdeauna că, dacă vrei să-ţi îndrumi copilul spre o universitate de genul ăsta, trebuie să începi să-l pregăteşti din grădiniţă.
Asta înseamnă că trebuie să te gândeşti şi la cantitatea de sporturi şi genul de sporturi pe care le face, trebuie să te gândeşti la instrumente muzicale – măcar să fie familiar cu ele.
Trebuie să te gândeşti la o cultură generală satisfăcătoare şi la o activitate socială, la rezultatele şcolare – pentru că toate astea ajung, la un moment dat, într-un dosar de aplicaţie la facultate.
Dacă nu aveam grija asta din urmă să adun acolo nişte lucruri, nişte situaţii, acum nu avea nicio şansă la o şcoală din America, pentru că acolo aşa funcţionează lucrurile”, a mărturisit prezentatoarea de televiziune, la un moment dat.