Mihaela Rădulescu, impresionată de Lorelai Moşneguţu: „Ea nu s-a născut egală cu noi…”
„Ea nu s-a născut egală cu noi. Pentru că aşa i-a fost destinul. Dar ne-a depăşit pe cei mai mulţi dintre noi. Pentru că aşa şi-a modificat destinul. Când mai auziţi că ne naştem egali, să ţineţi minte şi că handicapul celor mai mulţi oameni mari e că uită adesea ce potenţial extraordinar au. Lorelei Moşneguţu e pariul meu pentru acest sezon epic de „Românii au talent”. Şi, judecând după numărul imens de voturi de ieri, e şi în inima publicului, a acelor oameni care au înţeles că privim şi admirăm împreună, cu lacrimi rebele în ochi, nu doar talentul ei de a cânta cu vocea sau cu picioarele la pian, chitară…, de a compune muzică… Suntem cuceriţi de talentul ei de a ne da, dur şi atât de gingaş, lecţia supremă de viaţă – noi ne inventăm motivele pentru care nu suntem în stare să răzbim. Ea ignoră motivele şi s-a dus direct la soluţii extreme, chinuindu-se, adaptându-se, găsind bucuria de a învinge prin propria forţă. Dacă emisiunea asta e despre talente iesiţe din comun, ea e deja o câştigătoare. Iar noi încă mai pierdem… din vedere ce puternici am putea fi, dacă ne-am baza pe ce putem fi şi face, nu pe ce avem sau nu… De pus pe gând”, a scris Mihaela Rădulescu pe Facebook.
Lorelai Moşneguţu s-a calificat în finala „Românii au talent”. Numeroase persoane, printre care şi patronul Stelei, Gigi Becali, şi-au arătat susţinerea pentru talentata fetiţă fără mâini.