Mihaela Rădulescu, despre cel mai mare regret al vieţii ei! Primele declaraţii după ce s-a aflat că va împărţi aceeaşi emisiune cu Andreea Marin
Mihaela Rădulescu revine în calitate de prezentator la emisiunea ”Uite cine dansează”, de la PRO TV, şi mărturiseşte că îi era dor să apară pe TV în acest rol.
Deşi urmează să împartă aceeaşi producţie cu veşnica ei rivală, Andreea Marin, diva de la Monaco spune că se bucură că exchipa de producţie îi este familiară.
”Mi-era dor de un proiect în care să fiu din nou prezentator în direct. Până la urmă, asta e treaba cea mai grea în televiziune şi e ceea ce îmi place cel mai mult să fac, de-o viaţă. Faptul că are legătură cu dansul, arta mea preferată, a contat cam la fel de mult ca faptul că echipa de producţie mi-e familiară, numai oameni grozavi, cu care am tot lucrat în Pro TV. Deci, numai argumente pro”, a declarat Mihaela Rădulescu pentru OK Magazine.
Întrebată despre ce ar schimba la viaţa ei, vedeta a recunoscut că regretă faptul că nu a avut mai mulţi copii şi mărturiseşte că s-a gândit chiar şi la adopţie: ”Aş fi făcut mai mulţi copii şi ceva mai devreme, în loc să fi fost atât de preocupată de muncă şi succes profesional. Sunt bune şi alea, nu zic nu, dar îmi place să fiu mamă şi simt că n-aş fi dat greş cu încă vreo doi, trei copii. De multe ori, dar nu s-a potrivit (n.r. sa-i facă un frate sau o soră lui Ayan). Nici să fac un copil, nici să-l adopt, am încercat ambele variante. Rămân, pentru moment, la unul şi bun”.