Mihaela Rădulescu, declarații sincere despre cea mai importantă relație a sa: ”Învăț să mă dau ușor deoparte”

De: Cancan
Publicat: 02/08/2021 | 18:29

Ayan, fiul Mihaelei Rădulescu, a împlinit recent 17 ani. Din copilașul de altă dată, Ayan s-a transformat într-un bărbat în toată firea care începe să aibă viața unui adult. Deși a fost mereu lângă el, Mihaela recunoaște că a venit momentul să îl lase pe fiul ei ”să zboare”.

”Nu-mi pasă că nu-s cele mai reușite poze. Mi-ajunge să știu că am fost împreună, de ziua lui, așa cum am fost mereu – cu aceeași iubire strașnică, cu același chef de viață, cu aceeași bucurie cu care m-a încărcat de când l-am adus pe lume. E tot puiul meu, e tot sufletul meu, chiar dacă e bărbat în toată regulă. A crescut prea repede, dă de viață pe cont propriu, muncește pentru ce visează… Am tot mai puține de făcut pentru el, învăț să mă dau ușor deoparte și să-l las să zboare. Uf…., mai am de-nvățat. :)”, a scris Mihaela Rădulescu pe pagina sa de Instagram, alături de o fotografie în care apare alături de fiul ei.

Ayan studiază la Monte Carlo

În prezent, Ayan Schwartzenberg studiază la un liceu din Monte Carlo, Monaco, idar deja se pregătește pentru a-și continua educația la o universitate prestigioasă. Adolescentul este pasionat de sport și imaginile postate de acesta pe conturile de socializare adună rapid mii de like-uri.

(CITEȘTE ȘI: MOTIVUL PENTRU CARE MIHAELA RĂDULESCU NU ÎȘI SĂRBĂTOREȘTE ZIUA DE NAȘTERE: ”NU AM AVUT NICIODATĂ…” )

Sursa foto: Arhiva Cancan