Mihaela Răduleascu, mărturisiri dureroase despre drama din familia ei: „A fost un cancer galopant”
Prezentă în emisiunea „La Măruță”, Mihaela Rădulescu și-a deschis sufletul la patru ani de la moartea tatălui ei și a găsit în sfârșit puterea ca să vorbească despre acest subiect atât de delicat. Jurata de la „Românii au talent” a vorbit și despre relația pe care o are cu logodnicul ei, Felix Baumgartner, dar și despre fiul ei, Ayan.
Citește și: Mihaela Rădulescu vorbește cu Felix chiar și în timpul emisiunii ”Românii au talent”
În 2014, Mihaela Rădulescu a trecut printr-o mare cumpănă. Tatăl vedetei a pierdut lupta la viață, după ce a fost diagnosticat cu cancer.
„Când a murit tata a fost foarte rău. A fost un cancer galopant. De când am aflat şi până a murit au fost şase luni. Şi astea fac parte din viaţă. Viaţa are de toate, nu e numai sclipici, elicoptere”, a declarat Mihaela Rădulescu în cadrul emisiunii „La Măruță”.
Citește și: Mihaela Rădulescu a vândut cartofi prăjiți și sendvișuri: ”E o treabă frumoasă!”
După ce și-a dres vocea și și-a stăpânit lacrimile, Mihaela Rădulescu a abordat subiecte mai plăcute: relația cu logodnicul ei, dar și fiul și mama ei.
„Felix o să stea singur cu maică-mea o noapte, până ajung şi eu. Stă cu soacra. E fiţos la mâncare. Nu mănâncă nimic ce nu e bine definit. Cea mai frumoasă dietă e fericirea. Poftesc când vin în România (n.r.: la parizer). Cea mai bună dietă e să mănânci tot ce-ţi pofteşte inima, dar cu măsură. Eu mănânc de toate. (…). Se împlinesc 10 ani de când am plecat din ţară. I-am dat o şansă la o viaţă liniştită, nu interesează pe nimeni al cui băiat e, e pur şi simplu Ayan. Când eşti persoană publică în România, toată lumea vrea să ştie şi despre copiii tăi. Eu am trăit mai multe adunate şi am decis că cel mai bine pentru mine şi pentru fii-miu e să îi dau o linişte totală”, a mai povestit Mihaela Rădulescu.
Mihaela Rădulescu e logodită cu Felix Baumgartner
Citește și: Mihaela Rădulescu, despre căsătoria cu Felix Baumgartner. “Avem o relație liberă, deschisă, dar…”
Mihaela Rădulescu s-a născut pe 3 august 1969, în Piatra Neamț. Ea este o vedetă de televiziune, realizatoare și moderatoare de emisiuni de radio și televiziune. Vedeta a fost căsătorită de două ori: Elan Schwartzenberg (2004–2008), Ștefan Bănică (1997–1999). Din primul mariaj are un băiat, pe Ayan Schwartzenberg. În prezent, diva de la Monaco se iubeşte cu Felix Baumgartner – și-au început relația în 2014. El a cerut-o în căsătorie în toamna anului 2016, iar fosta prezentatoare a spus un mare: „Da”.