Mihaela Drafta, impresionată până la lacrimi de drama unui băieţel: „Este un adevărat luptător”
În marea majoritate, aceştia sunt suferinzi de boli grave, precum leucemia sau cancerul şi au ajuns aici prin susţinerea statului român. Unii dintre ei au fost operaţi şi se află în perioada de recuperare iar alţii aşteaptă să intre în sălile de operaţie. Aparatele medicale de ultimă generaţie, profesionalismul medicilor şi al personalului auxiliar şi credinţa în Dumnezeu, mai ales că se află pe tărâmul unde se află Mormântul Sfânt al lui Iisus Hristos, le dau tuturor aceşti oameni o stare de optimism.
Mihaela Drafta a fost impresionată până la lacrimi de povestea micuţului Mario (5 ani), care acum un an a fost diagnosticat cu leucemie mieloidă însă graţie medicilor de la spitalul universitar Hadassah el s-a vindecat iar acum se află în perioada de recuperare.
„Mario este un băieţel mai puternic decât mulţi dintre noi, oameni în toată firea. Părinţii lui au descoperit în septembrie anul trecut vânătăi ciudate pe corpul său şi au ajuns la medicul de famlie, care simţind că este ceva grav i-a trimis la Spitalul Fundeni. Acolo, Mario a fost diagnosticat cu o formă gravă de leucemie şi s-a ajuns la concluzia că trebuie făcut dosar pentru a primi sprijinul statului român pentru transplant de măduvă la un spital din străinătate.
Părinţii copilului au primit răspunsuri de a îl opera pe fiul lor de la spitale din Spania şi Italia dar au ales să vină în Israel la Hadassah pentru că auziseră numai lucruri bune despre acest loc şi preţurile erau mult mai mici ca în celelalte ţări. Când s-a găsit donatorul, Mario a suferit primul transplant de măduvă pe 15 august însă această intervenţie a fost reuşită într-o proporţie de doar 50 la sută. Laura, mama lui Mario, a fost pusă atunci într-o situaţie extrem de dificilă, pentru că a trebuit să aleagă între un nou transplant de măduvă, unde existau riscuri să nu iasă cum trebuie şi întoarcerea acasă cu copilul încă bolnav de leucemie. Slavă Domnului, tânara a luat decizia corectă, asta după ce înainte fusese să se roage la Mormântul Sfânt al lui Iisus, iar Mario a intrat din nou în operaţie, de această dată cu succes.
Băieţelul se simte acum bine, a început să mănânce, să se joace şi uneori chiar râde. El este acum pe tratament de antibiotice însă trupul lui este în continuare slăbit. Citostaticele i-au afectat ficatul, stomacul şi a avut şi o infecţie în sânge. Peste aproximativ două săptămâni, Mario se va întoarce acasă în România, unde va fi monitorizat în fiecare săptămână, iar la trei şi respectiv şase luni se va întoarce în Israel la control. Mario de abia aşteaptă să vină acasă, să fie din nou în sânul familiei. La 5 ani este un adevărat luptător”, a povestit Mihaela Drafta, cu lacrimi în ochi.