Mihaela Buzărnescu: ”Mi-ar plăcea să am un Grand Slam, pentru că tenisul este un sport individual!”

Publicat: 10/04/2019 | 22:40

A început numărătoarea inversă până la întâlnirea dintre echipa de Fed Cup a României cu cea a Franței. Mihaela Buzărnescu a vorbit despre meciurile tricolorelor cu tenismenele din lotul francez, care vor avea loc la Rouen, în semifinalele Fed Cup, în perioada 20-21 aprilie.

Miki a povestit că a început antrenamentele, dar, printre picături, își face timp și pentru alte activități, care nu au legătură cu sportul „alb”. Mihaela Buzărnescu a avut o apariție încântătoare în cadrul campaniei „Voci netăcute”, care este un manifest împotriva violenţei în familie.

Sportiva, în vârstă de 30, de ani a mărturisit că nu există echipă favorită în semifinalele Fed Cup.

„Jucătoarele din echipa Franţei se descurcă foarte bine pe zgură. Va fi un meci dificil şi şansele sunt egale. Noi suntem o echipă şi oricare dintre noi va aplauda, va juca. Pentru mine, faptul că sunt în semifinalele Fed Cup este un lucru foarte important şi indiferent dacă voi juca sau nu, voi fi alături de echipă şi voi încerca să ajut cât pot”, a precizat Mihaela Buzărnescu, locul 31 WTA.

„În tenis nu se ştie niciodată ce formă poţi avea în ziua respectivă, de aceea şi în echipa noastră pot apărea oricând modificări. Cu o zi înainte se va afla cine va juca. Nu contează clasamentul în circuitul mondial. Am trăit-o şi eu, am câştigat când eram clasată mai slab împotriva fetelor clasate pe locurile 40-50. Mi s-a întâmplat şi mie invers, aşa că trebuie să luăm în serios fiecare meci. Toate sunt periculoase, depinde cine va juca.

Garcia este experimentată şi are rezultate bune şi pe hard şi pe zgură. Alize Cornet, la fel. A fost pe locul 11 mondial. Eu am jucat de curând cu ea pe hard şi este o jucătoare care munceşte foarte mult, nu renunţă şi aleargă foarte bine. Mladenovic, top 10 mondial, vine acum după o perioadă în care nu a avut cele mai bune rezultate, dar în ultima vreme a avut rezultate foarte bune, a învins-o şi pe Osaka. Parmentier este de foarte mult timp în circuit şi poate provoca mereu dificultăţi. Toate sunt foarte bine pregătite”, a mai spus aceasta, potrivit Mediafax.

Întrebată ce ar alege între a câștiga un turneu de Grand Slam sau să fie câștigătoare cu echipa de Fed Cup a României, Mihaela a răspuns: „Personal, mi-ar plăcea să am un Grand Slam, pentru că tenisul este un sport individual. La Fed Cup nu poţi prinde oricând un titlu şi ar fi incredibil să poţi avea şi un titlu de Fed Cup”.

Echipa de Fed Cup a României s-a calificat în semifinale, după ce a învins echipa Cehiei, scor 3-2, la Ostrava, după victoria perechii Irina Begu/Monica Niculescu în faţa cuplului Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cu 6-7 (2), 6-4, 6-4.

Victoria cuplului Irina Begu/Monica Niculescu a adus calificarea României în semifinalele Fed Cup, în timp ce Simona Halep a contribuit cu două victorii la simplu.

Este pentru a doua oară în istorie când România ajunge în semifinalele Fed Cup, dupa ediţia din 1973.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult