De când a divorțat de Cristi Borcea, Mihaela Borcea s-a concentrat pe creșterea și educația celor trei copii pe care îi are cu fostul acționar dinamovist, dar și pe afacerile pe care le au împreună. Cât privește viața amoroasă, prima soție a afaceristului controversat a fost foarte discretă. Totuși… iubirea nu are reguli și… oricât și-a dorit să își trăiască povestea de dragoste cu fostul șofer departe de ochii curioșilor, recent, cei doi au decis să își asume relația.
Citește și: Valentina Pelinel și Mihaela Borcea au rupt orice legătură după ieșirea lui Borcea din închisoare!
Această decizie a celor doi îndrăgostiți vine după ce în trecut au tot apărut imagini cu Mihaela Borcea și Sorin, care e fost polițist, în ipostaze destul de apropiate. În urmă cu câteva zile, ei au dezvăluit marea iubire pe care și-o poartă pe o rețea de socializare. Mai exact, femeia de afaceri i-a scris la una dintre pozele în care apare cu Sorin la mare: “Te iubesc!”. Fostul ei șofer nu s-a lăsat mai prejos și i-a răspuns cu comentariul: “Si eu te iubesc, dragostea mea!”.
Citește și: Mihaela Borcea, operată de urgență la Viena! Ce a pățit fosta soție a lui Cristi Borcea
În trecut, Mihaela Borcea s-a iubit cu Marian Toader, primarul unei comune din județul Arad, conform sursei citate mai sus. Relația lor s-a încheiat în 2015 când au decis să meargă pe drumuri separate în viață.
Femeia de afaceri a fost căsătorită cu Cristi Borcea în perioada dintre anii 1988-2011. Cu fostul şef de la Dinamo, Mihaela Borcea are trei copii: Patrik Borcea, Michael Angelo Borcea şi Antonia Melissa Borcea.
În prezent, Cristi Borcea se iubește cu Valentina Pelinel. Vedeta a devenit mămică pentru prima dată pe 8 iunie 2016. Atunci ea l-a adus pe lume pe Milan Cristian, care e cel de-al şaptelea copil al lui Cristi Borcea. Valentina Pelinel a fost căsătorită cu politicianul Cristian Boureanu de care a divorţat în 2014.