Mihaela Borcea nu a ținut cont de interdicții și a luat o decizie radicală. A plecat din România și… “Va fi pentru prima oară!”
Mihaela Borcea trăiește o viață nouă, după ce a rupt definitiv, și-n afaceri, orice legătură cu Cristi Borcea. Ea a plecat ieri la schi, în Austria, pe riscul său, fără acordul medicului. Aceasta nu ne-a ascuns faptul că după ce a suferit un accident groaznic, pe pârtie, chiar înainte de divorț, are și-n prezent probleme mari cu ligamentele. CANCAN.RO are toate amănuntele.
Nici nu s-a întors bine din America și și-a făcut din nou bagajele, pentru încă o vacanță, de o săptămână, în afara granițelor. Mihaela Borcea, însoțită de iubitul său, Sorin, a plecat în cursul zilei de vineri la schi, în Austria.
Femeia de afaceri a trecut însă peste sfatul medicului, care i-a interzis acest sport, date fiind problemele pe care le are, după ce a suferit, în trecut, și două intervenții chirugicale, una la ligamente, și o alta de menisc.
„Am aproape piciorul rupt, ligamentele încrucișate sunt în pioneze. Am mai avut o operație, dar am din nou probleme. Probabil ligamentul nu a ținut. Medicii nu mi-au dat voie să schiez, dar îmi voi pune orteza. Am avut o intervenție chirugicală și la menisc, acum câțiva ani. Mi s-a spus și acum că trebuie să mă operez. Dar știu cum a fost după prima intervenție, am crezut că mor, mi-a fost foarte greu. Și tot foarte greu m-am recuperat”, a mărturisit Mihaela Borcea în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
(CITEȘTE ȘI: IULIA ALBU ȘI MIHAELA BORCEA NU-ȘI MAI VORBESC DE UN DECENIU. CARE ESTE MOTIVUL)
A refuzat ambulanța
Fosta soție a lui Cristi Borcea nu ne-a ascuns faptul că a avut un accident groaznic, tot pe pârtie, chiar înaintea divorțului.
„Tot la schi am pățit-o. Nu m-am concentrat prea bine, era exact în perioada dinaintea divorțului, când aveam și alte probleme. Am căzut…Schiul nu mi-a sărit, mi s-a întors genunchiul. Plângeam și coboram așa. Nu am vrut să mă aducă cu ambulanța, de ambițioasă ce sunt. Cădeam, iar mă ridicam, pentru că-mi sărea genunchiul.
Îmi place mult să schiez. Nu mă mai aventurez decât pe pârtii normale.
Oamenii pot trăi cu asta, dar trebuie să ai mușchiul foarte bine dezvoltat. În America, zilnic am fost la sală”, a completat aceasta.
„Acum simt și eu că trăiesc”
Altfel, Mihaela Borcea trăiește o viață nouă după ce a rupt definitiv, și-n afaceri, orice legătură cu Cristi Borcea.
„Acum am mai mult timp pentru mine. Am zis că anul acesta e vremea schimbărilor. Normal că mi-e bine, acum simt și eu că trăiesc. Voi merge pe relaxare, mă voi ocupa mai mult de sănătatea mea. Mă ocup și de casă.
Mă bucur că am lăsat ceva în spate. Privesc cu drag când mă uit în urmă, realizările și contribuția mea. Mă regăsesc în tot ce am făcut”, ne-a mai spus aceasta.
„Bine că nu am murit”
În urmă cu ani de zile, pe când era căsătorită cu Cristi Borcea, atât aceasta, cât și fostul soț, au avut mari probleme de sănătate, din cauza intoxicării cu mercur. La ani distanță, Mihaela merge și acum la detox:
„Există mercurul și acum în celule. Merg periodic la detox. Nu am aflat de unde ni s-a tras. Ce a fost a fost, bine că nu am murit, ci trăiesc”.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.