Acasă » Exclusiv » Mihaela Bilic i-a dat lovitura! După cinci ani de scandal, instanța a decis! Ce a pățit femeia care se dădea doctor de diete cu diplome false? Amenda rușinoasă pe care trebuie să o plătească
Mihaela Bilic i-a dat lovitura! După cinci ani de scandal, instanța a decis! Ce a pățit femeia care se dădea doctor de diete cu diplome false? Amenda rușinoasă pe care trebuie să o plătească
Mihaela Bilic, medic nutriționist de renume, a atacat-o public pe Lygia Alexandrescu, sugerând că nu are diplome de doctor, așa cum ar pretinde. Această confruntare publică, începută în 2019, a culminat recent cu decizii incredibile din partea instanței. După aproape cinci ani de scandal, acuzata este acum obligată să-i achite lui Bilic o sumă rușinoasă drept despăgubiri și să se angajeze să nu mai mintă referitor la calificarea sa. CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.
Medicul Mihaela Bilic, unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști din România, a anunțat pe Facebook, în 2019, că că a fost dată în judecată de Lygia Alexandrescu, o nutriționistă licențiată în chimie, criticată de Bilic pentru că și-a arogat incorect titlul de medic.
”Cine este pretinsa victimă a comentariilor mele, pretins calomnioase? Nimeni alta decât Lygia Alexandrescu, nutriționista care ani la rând s-a afișat cu/ s-a bucurat de titulatura de “doctor/medic nutriționist”. Sau a evitat cu abilitate să corecteze percepția publică și a reprezentanților mass-media cu privire la calitatea profesională pe care (nu) o deține”, a scris Bilic pe Facebook.
Mihaela Bilic: ”Acest fals mi se pare intolerabil”
Aceasta a continuat să o critice pe Lygia Alexandrescu, spunând că licența în chimie nu o califică pentru acordarea de consultații copiilor, femeilor gravide și bolnavilor.
”Este o chestiune total distinctă să vă bucurați și să profitați de percepția deformată (creată și întreținută cu bună știință) a oamenilor care vă cred medic și care au încredere în dvs. pentru că v-au văzut la televizor (unde, ca din întâmplare, sunteți numită medic nutriționist). Acest fals mi se pare intolerabil. Desigur, nefiind medic, nu ați depus jurământul lui Hipocrate și nici nu știți cât de mare responsabilitate îți revine atunci când ai grijă de viața și sănătatea oamenilor… Conform documentelor atașate la plângerea făcută împotriva mea, sunteți licențiată în chimie și fizică la Facultatea de Chimie a Universității București, cu master în Științe Inginerești la Universitatea din Western Ontario și doctorat în Inginerie Chimică la Universitatea Politehnică București, fapt ce nu vă califică la acordarea de CONSULTAȚII, mai ales când e vorba de copii, femei gravide și persoane cu patologii diferite”.
Lygia Alexandrescu a acționat-o ulterior în instanță pentru comentarii defăimătoare, fără să facă alte comentarii publice. Procesul s-a soluționat abia acum, după aproape 5 ani, iar câștig de cauză a primit Mihaela Bilic!
Lygia Alexandrescu nu mai are voie să se recomande medic nutriționist
Concluziile Tribunalului București au fost următoarele:
O obligă pe Lygia Alexandrescu să plătească Mihaelei Bilic suma simbolică de 1 leu pentru prejudiciu moral
O obligă pe Lygia Alexandrescu să notifice instituțiilor cu care colaborează despre titlul ei corect, în conformitate cu calificarea sa profesională
De asemenea, Lygia Alexandrescu trebuie să se abțină în viitor de la utilizarea titulaturii care ar putea induce publicul în eroare, mai ales cele legate de „medic nutriționist” sau „doctor nutriționist
Redăm mai jos postare inițială a Mihaelei Bilic, făcută în februarie 2019.
”Șarlatani deghizați în medici care ne otrăvesc pâinea și sufletul
Mulți ani am asistat fără să intervin la campanii de intoxicare ce aveau ca scop acuzarea nedreaptă a mâncării pentru toate relele din viața noastră. Mult timp am știut și nu am spus care este adevărata față și care sunt interesele reale ale unor indivizi ce păreau că apără sănătatea oamenilor. Astăzi a venit ziua în care nu mai pot nici să stau, nici să tac! Dacă tot e momentul în care minciuna și șarlatania sunt scoase la iveală, vreau să pun și eu umărul la acest fenomen. Iar subiectul este unul dureros, pentru că ne-a fost otrăvită pâinea noastră, cea de toate zilele
Știrea zilei a fost că un așa-zis studiu făcut în Franța (țara care are un cult pentru pâine și produsele de panificație!!) arată că pâinea congelată ne îmbolnăvește Și cine credeți că este promotorul acestei minciuni otrăvitoare? Nimeni alta decât Lygia Alexandrescu, o șarlatancă cu antecedente grave în ale furnizării de informații false despre mâncare.
Povestea ei e veche și a debutat odată cu reclama la produsele lactate Tnuva. Imi amintesc ca la acea vreme președintele Colegiului Medicilor m-a sunat să mă întrebe cine e medicul nutriționist care are nerușinarea să facă reclamă la un aliment? I-am contactat pe cai de la Tnuva care mi-au răspuns relaxați și nevinovați: „am zis noi că e medic?!??” Exact dragii mei, dacă citești cu atenție, observi că titulatura doamnei în cauză este „lector universitar dr.”, deci nu este absolventă de facultate de medicină!!!!!!
Și dacă nu este medic, de ce se prezintă impostoarea Lygia Alexandrescu folosind acest titlu? Pentru că, vezi Doamne, chiar dacă nu a făcut medicina, are un doctorat în nutriție Unde l-a obținut? La o așa-zisă Universitate fictivă din America, prin corespondență, pentru câteva sute de dolari. Dacă a făcut studii superioare, individa în cauză este cel mult absolventă de litere, cu o diplomă penibilă de nutriționist contrafăcut și cu mult tupeu.
Madam nutriționist, nu numai că și-a construit o carieră bănoasă vânzând diete, dar are obrăznicia să le ceară celor din jur să-i spună „doamna doctor”! Reporterii de la o revistă de investigații au fost la ea incognito, pretinzând că sunt pacienți, și i-au cerut diploma de medic. Știți care a fost reacția șarlatancei? I-a dat afară cu scandal
Acolo unde Colegiul Medicilor nu are nicio autoritate pentru a lua măsuri împotriva acestei individe, autoritatea și prezența pe piață i-au fost validate indirect de mass-media. Da, dragii mei jurnaliști, oameni de presă și din publicitate, buna voastră credință a născut acest monstru otrăvitor. Lipsa de poziție și de atitudine din partea autorităților care permit ca în spațiul public să poată să-și dea cu părerea orice neavenit, alături de strategiile abile ale unui impostore iscusite au dus la acest absurd: primim sfaturi legate de sănătate și alimentație de la o „balenă albastră”, cum bine a numit-o la un moment dat un realizator tv
Din păcate situația nu e de râs, ci de plâns Puținii care știam adevărul au tăcut și iată unde s-a ajuns! Colegiul medicilor nu o poate opri pe motiv de malpraxis, ANPC-ul știe că e impostoare, dar nu există nicio plângere oficială împotriva ei, iar jurnaliștii din media nu o demască, ci mai degrabă îi cresc notorietatea, fără să-și dea seama că au fost păcăliți Până când o să ți se ceară diploma de medic la intrarea într-o televiziune mă consider obligată și responsabilă să iau poziție: Lygia Alexandrescu este o impostoare care se pretinde a fi medic nutriționist, aducând astfel prejudicii nu doar profesiei în sine, ci și oamenilor care dau crezare sfaturilor ei. Astfel de indivizi trebuie să ajungă pe mâna justiției, altfel ne trezim că nu ne-au otrăvit doar pâinea, ci și sufletul!!
P. S. Iar pentru șarlatanca Lygia Alexandrescu nu am decât un cuvânt: RUȘINE!”, a scris Bilic pe contul ei de Facebook.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, cu o experiență de 19 ani în presă, am colaborat cu numeroase publicații naționale (Evenimentul Zilei, Adevărul, Libertatea) oferind perspective unice asupra subiectelor de interes. Pasiunea citeste mai mult