Miguel Indurain, sportivul spaniol al secolului XX

Publicat: 19/04/2020 | 15:11

Miguel Indurain este omul care a rescris istoria Turului Franței, câștigându-l de cinci ori la rând, ceea ce nimeni înaintea lui și nici după el nu a mai făcut-o.

Înalt de 1,86 metri și cântărind 80 de kilograme, Indurain nu a fost doar puternic precum taurii din Navarra natală, ci și extrem de rapid în probele de contratimp, calitate care l-a ajutat să facă diferența pe durata maratonului din Le Tour.

Născut pe 16 iulie 1964, Miguel Indurain Larraya a fost unul dintre cei cinci copii ai unui fermier din Villava, un sat din provincia Navarra.  A încercat pe rând atletismul, fotbalul și săritura cu prăjina, dar a ales, în cele din urmă, ciclismul.

La 14 ani, Indurain a ajuns la clubul local Villavense, iar în iulie 1978, când idolul său, Bernard Hinault, câștiga primul său Tur al Franței, participă la prima sa cursă, pentru rutieri fără licență, unde termină pe locul secund. A doua cursă a câștigat-o și de aici încolo, a concurat în fiecare săptămână, iar la 18 ani, era deja cel mai tânăr câștigător al campionatului național pe șosea pentru amatori.

După ce a participat la Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles, fără vreun rezultat notabil, Miguel Indurain a trecut la profesioniști în luna septembrie a aceluiași an, iar la o săptămână distanță, triumfa în prima lui cursă, în Tour de l’Avenir, versiunea pentru cicliștii amatori și semi-profesioniști a Turului Franței și pe care o va câștiga la general în 1986.

În 1985, avea să devină cel mai tânăr lider al Turului Spaniei, însă, perioada de glorie pentru Indurain a venit la începutul anilor ’90, când a câștigat de cinci ori consecutiv Turul Franței, între 1991 și 1995, Turul Italiei în două rânduri, în 1992 și 1993, și medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Atlanta, din 1996, în proba de contratimp. El este și unul dintre cei doar șapte cicliști din istorie care au cucerit Le Tour și Il Giro în același an.

La fel ca majoritatea marilor rutieri din anii ’90, Indurain a fost acuzat că s-ar fi dopat, dar niciodată nu a fost depistat pozitiv sau suspendat pentru folosirea de substanțe interzise. După ce a eșuat în tentativa de a câștiga Turul Franței pentru a șasea oară la rând, în 1996, Big Mig a cucerit aurul olimpic la Atlanta în proba de contratimp. Apoi, în mod surprinzător, și-a anunțat retragerea din activitate, la doar 32 de ani, pe 1 ianuarie 1997, în fața a 300 de jurnaliști, la un hotel din Pamplona.

În 2000, Miguel Indurain a fost votat Sportivul Spaniol al Secolului.