Miguel Gane, invitat la „Ai vreme să vorbim?”, vineri, de la ora 17:00 pe pagina de YouTube Gândul şi pe pagina de Facebook Gândul

Publicat: 22/08/2024 | 13:10

Miguel Gane, un nume extrem de popular în Spania și America Latină, este unul dintre cei mai bine vânduți poeți contemporani din lumea hispanofonă. 

Pe 23 august, de la ora 17:00, Miguel Gane va vorbi exclusiv pe Facebook Gândul și Gândul.ro despre parcursul său literar și echilibrul pe care îl menține între cele două lumi care îi definesc identitatea. Este o ocazie rară de a-l cunoaște pe acest autor remarcabil, care trăiește, prin versurile sale, între două culturi și două identități.

Citește și: FIICA LUI ADRIAN PĂUNESCU ESTE REVOLTATĂ DE ROMÂNI: „MULȚI ORI IAU ÎN RÂS, ORI NU ÎNȚELEG”. DEZVĂLUIRI LA „ALTCEVA”, CU ADRIAN ARTENE

Miguel Gane, invitat la „Ai vreme să vorbim?”

Născut Mihai Gane, în satul Lerești din județul Argeș, tânărul poet a reușit să îmbine două lumi aparent diferite: rădăcinile românești și succesul literar spaniol. Stabilit în Spania încă din copilărie, Gane a devenit rapid o voce apreciată, cărțile sale fiind prezente în topurile de vânzări din țări precum Columbia, Peru, Bolivia și Chile.

Miguel Gane este un nume sonor pe scena literară spaniolă, unde spectacolele sale de poezie umplu sălile de teatru. Publicul tânăr îl adoră, iar cărțile sale sunt la loc de cinste în librării. Deși este un nume consacrat în Spania, legătura sa cu România rămâne puternică. Prima sa poezie, un omagiu adus unui copac din satul natal, reflectă această conexiune profundă cu locurile și amintirile din copilărie.

În România, Gane revine periodic, căutând liniștea și inspirația în satul său natal, departe de agitația Madridului. Acolo, la Lerești, sub numele său adevărat, Mihai, poetul își încarcă bateriile și se reconectează cu familia și prietenii. Deși cărțile sale nu au fost încă traduse în română, succesul internațional al lui Gane demonstrează puterea universală a poeziei sale, care transcende granițele lingvistice și culturale.

Ai vreme să vorbim?, numai pe pagina de YouTube Gândul şi pe pagina de Facebook Gândul.

Citește și: DE CE REFUZĂ FIICA LUI ADRIAN PĂUNESCU SĂ ÎȘI SERBEZE ZIUA DE NAȘTERE ȘI CRĂCIUNUL. ANA MARIA, DEZVĂLUIRE INEDITĂ LA ALTCEVA, CU ADRIAN ARTENE