Miercuri, 21 iunie, a treia ediție de EXCLUSIV DINAMO! Dorin Iacob, administratorul Red&White, societate ce deține pachetul majoritar de acțiuni din „Groapă”, prezent în platou alături de Cătălin Mureșanu
Miercuri, 21 iunie, de la ora 21.00, EXCLUSIV DINAMO continuă la ProSport. Cătălin Mureșanu îl are ca invitat, în a treia ediție a emisiunii, pe Dorin Iacob, administratorul Red&White, societate ce deține pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo, cu 80,177%.
Tatăl lui Vlad Iacob, administratorul special al „câinilor”, vine la EXCLUSIV DINAMO după ce, în prima ediție, în platou au fost prezenți Ovidiu Burcă și Vlad Iacob iar, miercurea trecută, prin apel video, Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul RTZ & Partners SPRL, administrator judiciar al SC Dinamo 1948 SA.
Timp de o oră, subiectele care ard peste săptămână în lumea dinamoviștilor, fie că este vorba de formația proaspăt promovată în Superligă sau cel mai galonat club sportiv din țară, vor fi dezbătute împreună cu glorii, sportivi sau oficiali care sunt în mijlocul evenimentelor sau fac parte din istoria alb-roșie.
Emisiunea EXCLUSIV DINAMO poate fi urmărită în fiecare săptămână, miercuri, de la ora 21.00 pe toate canalele site-ului prosport.ro.