„Micul Hercule” trece printr-un moment dificil! Tatăl lui a dezvăluit despre ce e vorba
”De vreo două-trei săptămâni încoace, microbuzul şcolar nu mai face tura cu copiii care termină la ora 13:00! L-am întrebat pe domnul director despre această problemă şi mi s-a spus că nu sunt bani pentru a face cursa de la ora 13:00, aşa că copiii trebuie să aştepte o oră! La şcoală, ca să ajungă acasă să mănânce, domnul director manâncă prânzul la ora 14:00? Nah.nah…nah. De fapt, microbuzul şcolii ar trebui să facă la ora prânzului trei curse şi anume una la 12:00 cu cei care au 4 ore, o cursă la ora 13:00 cu cei care au 5 ore şi o cursă la ora 14:00 cu elevii care au 6 ore. Eh! Dragi cetăţeni, stimată audienţă, primăria comunei Icoana nu mai are bani pentru motorină!”, le-a mărturisit Iulian Stroe, tatăl lui Giuliano, prietenilor săi virtuali.
„Micul Hercule” a intrat în Cartea Recordurilor atunci când avea 5 ani, el devenind cel mai puternic copil din lume. Acum Giuliano Stroe are 13 ani. Giuliano are un frate cu doi ani mai mic decât el, care este şi el plin de muşchi. Cei doi au început, recent, să facă box împreună.