Un microbuz cu pelerini care mergeau la Iaşi a fost implicat într-un accident rutier, în Vrancea. În autoturism se aflau 15 persoane.
Un microbuz cu 15 pelerini care mergeau la Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost implicat vineri într-un accident de circulaţie pe DN 2 E 85, în localitatea vrânceană Urecheşti, relatează stirileprotv.ro. Potrivit Poliţiei Vranceaar accidentul s-a produs după ce şoferul unui autoturism ar fi întors fără să se asigure chiar în faţa microbuzului. În urma impactului, şoferul autoturismului a fost rănit. Primele informaţii arată că din rândul pelerinilor care plecaseră de la Râmnicu Sărat nu ar fi victime, oamenii primind îngrijiri la faţa locului de la medicii de la SAj Vrancea.