Michael Keaton vrea să renunțe la numele de scenă! Motivul pentru care a luat această decizie
Actorul Michael Keaton vrea să renunțe la numele de scenă și să revină la cel din buletin, după patru decenii în care a fost cunoscut publicului larg sub această formă.
Povestea alegerii numelui este una amuzantă. Pentru că are același nume în buletin precum colegul său de breaslă Michael Douglas și un prezentator TV popular de la acea vreme, nu a putut să îl folosească, deoarece cel mai mare sindicat al actorilor interzicea similitudinile.
Aflat la început de carieră, Michael nu a stat prea mult pe gânduri, a deschis o carte telefonică și aceasta s-a oprit la litera K, de unde și-a ales numele de scenă: Keaton. Patru decenii mai târziu, actorul a decis că este timpul pentru o schimbare.
Cum vrea să se numească actorul Michael Keaton
Vedeta filmului „Beetlejuice Beetlejuice” a mărturisit că vrea să-și integreze numele din buletin cu cel de scenă, pentru a-și reda identitatea pierdută.
„De acum înainte, mă voi numi Michael Keaton Douglas. Așa voi apărea în genericul filmelor”, a declarat actorul potrivit Digital Spy.
Așadar, Michael Keaton Douglas își va folosi noul nume în producțiile viitoare, însă pentru fanii săi, îndrăgitul actor în vârstă de 73 de ani este o bucurie de fiecare dată când apare pe marile ecrane.
Citește și: MIHAI BENDEAC, CU PLETE! IMAGINEA RARĂ PE CARE NU AI VOIE SĂ O RATEZI + DE CE A ABSENTAT DIN ONLINE