Michael Jordan a fost omul care a sfidat gravitaţia, cel care a dus baschetul la rang de artă şi a redefinit ideea de superstar NBA. Avea o stare firească de imponderabilitate în zborul său spre coşurile adverse care i-a atras un nou nume, devenit ulterior renume, „Air”.
A trecut printr-un moment cumplit al vieţii, uciderea tatălui său, care l-a făcut să renunţe temporar la baschet, dar a revenit şi mai puternic pentru a-şi desăvârşi legenda sub panourile din NBA. Influenţa sa pe teren a fost atât de pregnantă încât Chicago Bulls a cunoscut gloria supremă doar cât timp el a îmbrăcat tricoul grupării din Windy City. Practic, Jordan a reușit să transforme o echipă anonimă, care nici nu îndrăznea să viseze la finala NBA, într-una dintre cele mai strălucitoare constelații din întreaga istorie a baschetului.
Michael Jordan a intrat în galaxia NBA în 1984, când a fost ales de Chicago Bulls de pe a treia poziţie a draftului, iar alături de tauri avea să devină cel mai titrat jucător din istoria ligii nord-americane. MJ a cucerit de şase ori titlul de campion în NBA, reuşind în două rânduri ceea ce americanii numesc Three-peat între 1991 şi 1993 şi 1996-1998, de tot atâtea ori a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei NBA, a obţinut cinci titluri de MVP al sezonului, în 1988, ’91, ’92, ’96 şi ’98 şi trei de MVP al All-Star Game-ului NBA, în 1988, 1996 şi 1998. În plus, Jordan a fost singurul jucător din istoria ligii care înscrie 3000 de puncte într-o singură stagiune, după legendarul Wilt Chamberlain.
În 1992, Air Jordan a câştigat al doilea titlu olimpic cu primul Dream Team al Statelor Unite, la Barcelona. Într-o echipă cu adevărat de vis, considerată de Naismith Memorial Basketball Hall of Fame drept „cea mai mare colecţie de talente din baschet de pe planetă”, Michael a strălucit la intensitate maximă alături de Magic Johnson, Larry Bird, David Robinson, Scottie Pippen, Clyde Drexler, Charles Barkley, Patrick Ewing şi John Stockton. El a fost singurul jucător care a început ca titular toate cele opt meciuri ale naţionalei americane, ce a defilat în drumul spre medalia de aur, învingându-şi toate adversarele la o diferenţă de cel puţin 32 de puncte. MJ a devenit, astfel, unul dintre cei doar trei baschetbaliști americani campioni olimpici atât ca amatori cât şi ca profesioniști, alături de Patrick Ewing şi Chris Mullin, şi ei membri ai echipei care triumfa şi la Jocurile de la Los Angeles din 1984.
La trei ani după ieșirea din scenă, în 2006, Jordan a preluat un pachet de acțiuni al clubului Charlotte Bobcats, iar în 2015, ca urmare a creșterii valorii franșizelor NBA, a devenit primul miliardar din istoria NBA și al doilea cel mai bogat afro-american.
Povestea completă a lui Michael Jordan poate fi citită în cartea „100 de sportivi legendari”, care va apărea în acest an.