„mi-e mila si frica”

Cum salciile pletoase isi apleaca crengile asupra apei lucitoare, tot asa as vrea si privirea dvs. sa se aplece asupra acestor randuri, carora va rog din suflet sa le acordati putina atentie. Nu vreau sa va plictisesc, nu vreau nimic altceva decat sa-mi ajut baiatul. Mai e putin si acest concurs se termina, mai sunt putine sanse si putina speranta. Nu am sa incetez sa sper si nu-mi voi pierde speranta in Dumnezeu. O fac pentru linistea, binele si bucuria baiatului meu, care face in februarie 7 anisori. O mana de om, un suflet care merge la scoala si 2 km inapoi acasa, pe jos. Nu sunt alte posibilitati pentru a ne cumpara o masina. Traim din salariul sotului 3 fiinte si s-ar putea sa vina al 4-lea. Ne zbatem zi de zi pentru el, sa fie bine ingrijit, sa fie educat si destept. Mai mult nu putem din pacate. Eu stiu cum e sa nu ai ce-ti trebuie si de aceea incerc sa-l ajut pe el. Am trait alaturi de un tata vitreg, cel natural nu m-a vazut de la varsta de 8 ani. Am 2 „tati”, dar niciunul nu s-a zbatut sa-mi ofere bucurii, siguranta sau sprijin. Eu la scoala niciodata nu am avut ce-mi trebuia, niciodata nu m-a inteles careva dintre ei, niciodata nu a inteles ce poate fi in sufletul unui copil care vede ca prietenul, colegul sau vecinul are tot ce-i trebuie si el mai nimic. Vreau o masina pentru baiatul meu sa-l duc la scoala, sa nu mai mearga dimineata de dimineata pe jos 2 km la scoala, 2 km inapoi acasa, pe jos. Il dor piciorusele de la curent, il doare dantura, mi-e mila si frica. E de abia inceputul. Mai sunt 4 ani pe care trebuie sa-i parcurga la fel, la aceeasi scoala. Avem nevoie de ajutorul dvs.. Noi si inca 2 copii in aceeasi situatie. Nu ne ignorati, va rog sa ne ajutati, va rugam. Dumnezeu sa fie cu dvs. STOICA FLORENTINA Ghionea(Giurgiu)