”Mi-au dat cu toporul în cap, m-au tăiat, m-au împușcat!” Terorizat de membrii clanului Buricea, un brăilean își strigă disperarea în CANCAN.RO
Pe celebra adresa pont@cancan.ro, Matei Mihai Alexandru (32 de ani), tânărul care i-a denunțat în urmă cu o lună pe membrii clanului Buricea (DETALII AICI), își strigă din nou disperarea. Potrivit propriilor mărturii, între timp, pentru a-și retrage plângerea, ar fi fost amenințat cu moartea de temuții interlopi care ar controla, de ani buni, orașul Brăila. În continuare, în exclusivitate, vă prezentăm declarațiile cutremurătoare ale tânărului.
Până în urmă cu doi ani, Matei Mihai Alexandru ar fi fost un apropiat al clanului Buricea. Legăturile, însă, s-au răcit și, alături de câțiva amici, a optat să rupă orice fel de contact cu gruparea de interlopi care ar teroriza Brăila. Pe 24 august, ar fi ajuns chiar el victimă și, pentru a-și găsi dreptatea, a urmat calea legală. Dosarul ar fi, însă, „blocat”, motiv pentru care tânărul a luat legătura cu CANCAN.RO, cu credința că autoritățile vor declanșa ancheta aferentă, iar vinovații vor ajunge după gratii.
„Am depus inclusiv o plângere, care nu cred că a fost luată în considerare cum trebuie de justiție, de poliție, nu pot să-mi dau seama ce se întâmplă. Nu a fost găsit nimeni vinovat. Eram într-un conflict cu familia Buricea de la Brăila, mai exact cu Marian și tatăl lui, Dumitrel. Ei au fost cei au pornit acest conflict pentru că nu am mai vrut să fac parte din gruparea lor, să le execut ordinele. Am fost atacat de circa 30 de persoane, printre care se afla și Marian Buricea. El a fost una dintre persoanele care m-a lovit cu toporul în cap și în față. Am depus o plângere la Inspectoratul de Poliție Brăila, am și certificat medico-legal care văd că nu ajută cu nimic„, ne-a declarat Matei Mihai Alexandru.
„Mi-au trimis mesaje că mă omoară”
Faptul că a depus plângere penală i-ar fi deranjat enorm pe membrii clanului Buricea, care ar fi început să facă presiuni asupra lui Matei Mihai Alexandru pentru a lăsa în urmă incidentul sângeros care a avut loc în vară. Amenințările cu moartea la adresa sa s-ar fi înmulțit în ultima lună.
„În prezent, sunt mai amenințat față de cum eram înainte să mă atace. Trimite persoane care să-mi adreseze injurii și amenințări. Primesc mesaje că mă omoară, ca-mi vor face rău familiei, că mă vor muta din oraș… Și, sincer, chiar îmi este frică… De frica lor nu pot ieși în oraș, sunt urmărit tot timpul de persoane din clanul Buricea. Fac presiuni asupra mea să-mi retrag acea plângere care este la Poliție. Cer autorităților să intervină. Nu pot trăi cu frica în sân că oricând Marian Buricea poate intra peste mine în casă doar pentru că am depus o plângere contra lui. Este ceva normal, legea îmi permite, ținând cont că am fost agresat de un număr așa mare de persoane„, a mai precizat tânărul, pentru CANCAN.RO.
„Marian Buricea mi-a dat cu toporul în cap, oamenii lui m-au împușcat”
În continuare, Matei Mihai Alexandru a rememorat calvarul prin care ar fi trecut pe 24 august, când ar fi fost, pur și simplu, măcelărit.
„Mi s-a dat cu toporul în cap, am fost tăiat pe corp, împușcat cu bile de fier, am urme pe corp. Marian Buricea mi-a dat doar cu toporul în cap și în față, împușcat am fost de oamenii lui. Vreau ca Poliția să ia atitudine. Din anii ’90 li se tolerează continuu tot felul de lucruri. Spre exemplu, începe un dosar cu Marian Buricea inculpat și la final nu mai este nici măcar martor, nu mai există numele lui. Ceea ce denotă că au pe cineva care îi ajută. Nu am fost singur, au mai fost persoane care au depus plângeri, dar și le-au retras din cauza presiunilor. Eu nu voi retrage nimic, sper ca Poliția și Justiția să facă dreptate„, ne-a relatat Matei Mihai Alexandru.
„Sunt probe clare. Au vrut să plec în coșciug de acolo”
Tânărul îl arată cu degetul pe Marian Buricea, liderului clanului. Îl acuză că vrea să-l omoare și să ducă, astfel, la capăt ce ar fi început în vară. Încă o dată a făcut apel la Poliție, să găsească vinovații și să-i pedepsească potrivit legii.
„Sunt probe clare care arată că Marian Buricea și aghiotanții lui au fost în locul unde am fost bătut, tăiat și împușcat. Aici e o faptă penală și nu înțeleg de ce agresorii sunt în libertate, în special Marian Buricea, care nu are niciun alibi care să arate că el nu a participat la incident. A fost tentativă de omor! Mi s-au dat cel puțin patru topoare în cap. Au vrut să mă omoare, lucrurile sunt clare. Nu a fost o corecție, un băț pe spate, unul la picioare… Majoritatea loviturilor sunt în cap și în față. Au vrut să plec în coșciug de acolo. Marian Buricea a organizat și a participat la tot. El se laudă în Brăila că mi-a dat cu toporul în cap, că mă va omorî. Vreau ca vinovații să plătească„, ne-a declarat tânărul.
„A fost acuzat de cămătărie și splălare de bani, dar finii lui au luat fapta”
În final, Matei Mihai Alexandru a adus în discuție un dosar mai vechi, din care Marian Buricea a scăpat basma curată. Se teme că exact asta se urmărește și în cazul lui.
„Fac referire la un dosar din 2017, în care Marian Buricea a fost principalul suspect și, ulterior, făcut inculpat. A fost acuzat de cămătărie și spălare de bani. Un an mai târziu, a dispărut total din acest dosar, unii dintre finii lui au luat fapta asupra lor, iar Marian Buricea a dispărut. Cred că asta se încearcă și cu mine. Să treacă timpul și apoi să dispară și din acest dosar. Cu cât timpul trece, camerele nu mai pot fi verificate, martorii uită… Și la fel o să dispară. Cum s-a întâmplat în dosarul mai sus amintit, făcut cu mare tam-tam de Poliția Brăila, dar unde la final au rămas două persoane dintr-un total de 15-16. Marian Buricea apărea în toate stenogramele, în toate înregistrările și după câteva luni a dispărut total„, a încheiat Matei Mihai Alexandru.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.