Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară nu vrea să coopereze cu anchetatorii? Noi detalii despre caz

Publicat: 10/08/2020 | 11:52
Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară nu vrea să coopereze cu anchetatorii? Noi detalii despre caz

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a ieșit din spital, însă refuză să coopereze cu anchetatorii. Aceștia au luat în calcul închiderea cazului.

În dimineața zilei de 10 mai, autoritățile au fost anunțate de către mama lui Codrin Nicoară că soprana a căzut pe scări. Aceasta a stat în comă o perioadă îndelungată, iar în momentul în care și-a revenit a refuzat să dea detalii despre întâmplare.

„Ascultă ce i se vorbeşte, însă nu pare că înţelege foarte multe. Ori nu doreşte să vorbească… Este posibil să nu vorbească niciodată”, a declarat o sursă din cadrul anchetei, informează ziaruldeiasi.ro.

Cazul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, mari șanse să fie închis

După încercările repetate de a conversa cu soprana de la Opera din Iași, autoritățile au dedus faptul că aceasta nu poate coopera. În această situație, procurorii și polițiștii care anchetează cazul nu au probe suficiente pentru a demonsta că a fost comisă o infracțiune. 

Probabil cazul va fi clasat ca un accident casnic și va fi închis.

Ce s-a întamplat de fapt? Îi dorește cineva răul mezzosopranei?

Ce s-a întamplat de fapt? Este o întrebare la care doar soprana Maria ar putea răspunde, însă speculații există. Imediat după accident s-a presupus faptul că soțul sopranei, Codrin Nicoară, ar fi încercat să o omoare. Faptul că pianistul era violent a fost confirmat de o sursă din anchetă. Așadar probabilitatea unei tentative de omor există.

Care este starea de sănătate a mezzosopranei

După ce a fost externată la cererea familiei, soprana a primit tratament acasă. Anchetatorii care au fost la casa sopranei Maria Macsim Nicoară au declarat faptul că aceasta are mari șanse sa nu mai poată vorbi niciodată, de vină fiind loviturile puternice din zona capului.