Metrorex anunță lucrări de modernizare în perioada 31 august – 3 septembrie pe Magistrala 2, Pipera

Publicat: 23/08/2018 | 10:53

Metrorex anunță că va efectua lucrări de modernizare pe Magistrala 2, stația Pipera, în perioada 31 august-3 septembrie, circulația trenurilor urmând să fie redirecționată, iar timpul de așteptare pe peron să crească, anunță un comunicat transmis joi de compania de transport.

Metrorex informează publicul călător că pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație a trenurilor, în perioada 31 august – 3 septembrie 2018, se vor efectua lucrări de modernizare și înlocuire a aparatelor de cale (macaze). Personalul specializat Metrorex va lucra non-stop pentru a reduce la minimum disconfortul călătorilor”, anunță compania.

Metrorex precizează că în perioada lucrărilor de modernizare circulaţia trenurilor va fi redirecționată, astfel că vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur), vor coborî în stația Aurel Vlaicu și, de pe același peron, vor lua un alt tren de la aceeași linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.

Menționăm că, la orele cu vârf de trafic, intervalul de circulație între trenuri pe tronsoanele Berceni-Aurel Vlaicu-Berceni va fi de 5-6 minute respectiv 8-9 minute în restul zilei. Pe tronsoanele Aurel Vlaicu-Pipera-Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute la orele cu vârf de trafic și de 16 minute în restul zilei”, precizează Metrorex.

De asemenea, în perioada 1-2 septembrie (sâmbătă și duminică), călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni-Pipera şi retur) vor coborî în stația Aviatorilor și vor lua un alt tren de la aceeași linie, pentru continuarea călătoriei.

Pe tronsoanele Berceni–Aviatorilor–Berceni intervalul de succedare a trenurilor va fi de 8 minute. Pe tronsonul Aviatorilor-Pipera-Aviatorilor, intervalul de succedare a trenurilor va fi de 16 minute. Călătorii vor fi permanent informați prin sistemul de sonorizare din trenuri, dar și din stații”, spune Metrorex.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult