Meteorologii au făcut anunțul! Cum va fi vremea de Sfântul Andrei, 1 Decembrie și de Sfântul Nicolae

Publicat: 28/11/2022 | 23:31
Sursă foto: colaj Pixabay

Sunt vești noi din partea meteorologilor. Urmează o minivacanță pe care românii au așteptat-o cu brațele deschise, iar vremea din această perioadă va fi rece, în toate regiunile țării. Iată mai jos, în articol, prognoza meteo emisă de ANM, pentru următoarele două săptămâni.

Meteorologii eu emis estimările evoluției valorilor pentru perioada 28 noiembrie 2022 – 11 decembrie 2022. Românii care s-au pregătit să plece în minivacanța de 30 noiembrie (Sfântul Andrei) și 1 Decembrie (Ziua Națională a României) la munte, trebuie să ia în considerare și îmbrăcămintea adecvată. Pentru că, potrivit estimărilor meteo, vremea va fi rece, iar în anumite regiuni vor exista precipitații.

Vezi și METEOROLOGII ACCUWEATHER AU EMIS PROGNOZA PENTRU DECEMBRIE 2022 ÎN ROMÂNIA. PE CE DATĂ ÎNCEPE SĂ NINGĂ ÎN BUCUREȘTI

BANAT: valori maxime de 7-8 grade Celsius

Pe parcursul celor două săptămâni nu sunt estimate variații semnificative de temperatură. La nivelul acestei regiuni media valorilor maxime va fi de 7…8 grade, un interval mai cald fiind așteptat între 2 și 4 decembrie, când se vor atinge 10 grade, însă sunt posibile și zile mai reci (6 și 7 decembrie) cu temperaturi ce vor scădea la 4…5 grade. Temperaturile minime vor fi ușor negative în prima noapte, apoi în perioada 30 noiembrie – 5 decembrie media acestora va fi de 2…3 grade, urmând ca până la finalul primei decade din decembrie să se situeze în jurul valorii de 0 grade.

CRIȘANA: temperatura minimă ajunge la -4 grade Celsius

Pe parcursul celor două săptămâni nu sunt estimate variații semnificative de temperatură. Media temperaturilor maxime va fi de 8…10 grade în prima săptămână, cu cele mai calde zile în intervalul 2 – 4 decembrie, iar în a doua săptămână în jurul a 6 grade, posibile valori mai scăzute fiind estimate în 6 și 7 decembrie. Temperaturile minime la nivelul regiunii vor fi de -4…3 grade în prima noapte, apoi se va înregistra o creștere ușoară, iar în perioada 2 – 5 decembrie media acestora va fi de 2 grade, urmând ca până la finalul primei decade din decembrie să se situeze în jurul valorii de 0 grade. În prima săptămână numai izolat vor fi posibile precipitații slabe, însă în perioada 5 – 11 decembrie va crește probabilitatea de a avea perioade cu precipitații.

TRANSILVANIA: pe 7 și 8 decembrie, temperaturile ajung sub pragul de îngheț

La nivelul acestei regiuni media temperaturilor maxime va oscila între 3 și 6 grade. Cele mai calde zile vor fi în intervalul 2 – 4 decembrie, iar cele mai reci în zilele de 6 și 7 decembrie. Temperaturile minime se vor menține în general negative pe tot parcursul celor două săptămâni, valori în jur de 0 grade fiind estimate doar în 3 și 4 decembrie, iar în cele mai reci nopți (7 și 8 decembrie) media acestora va fi de -6…-5 grade. Probabilitatea pentru precipitații va crește în a doua săptămână de prognoză (5 – 11 decembrie). Sunt posibile precipitații slabe și în ziua de 2 decembrie.

Citește și PROGNOZA METEO ÎN PERIOADA 21 NOIEMBRIE – 4 DECEMBRIE. CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

MARAMUREȘ: precipitații în a doua săptămână din decembrie 2022

În prima săptămână tendința va fi de creștere ușoară și treptată a valorilor termice diurne, de la o medie de 6 grade în prima zi, până la 9 grade în 3 decembrie, apoi pentru restul intervalului sunt estimate maxime în jurul a 5 grade. Evoluția va fi asemănătoare și pentru temperaturile minime, cu o tendință de creștere, de la -4 grade în prima noapte, până la 0…1 grad în perioada 2-5 decembrie, iar pentru a doua săptămână sunt prognozate valori cuprinse în medie între -4 și -2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va crește în a doua săptămână de prognoză (5 – 11 decembrie).

MOLDOVA: în 7 și 8 decembrie 2022 se vor înregistra cele mai reci nopți

În intervalul de anticipație, valorile termice diurne se vor menține ușor sub mediile multianuale, la o medie zilnică în general de 0…2 grade. Media regională a temperaturilor minime va oscila între -2 și 1 grad în prima săptămână și între -6 și -3 grade în a doua săptămână, cu cele mai reci nopți estimate în zilele de 7 și 8 decembrie. Sunt așteptate intervale cu precipitații slabe cu caracter trecător și pe arii restrânse pe tot parcursul celor două săptămăni.

DOBROGEA: ploi la începutul lunii decembrie, la malul mării

Media temperaturilor maxime va fi de 6…8 grade în prima săptămână, va scădea la 4 grade în zilele de 6 și 7 decembrie, iar spre finalul intervalului se va reveni la 8 grade. Temperaturile minime vor urma aceași tendință; o medie regională de 2…4 grade în prima săptămână, urmată de o scădere până spre 0 grade în perioada 6 – 8 decembrie și o creștere ușoară la finalul intervalului până la 2…3 grade. Temporar se vor semnala ploi slabe la începutul intervalului și cu o probabilitate destul de ridicată și în noaptea de joi spre vineri (1/2 decembrie) și pe parcursul zilei de vineri (2 decembrie). În restul intervalului precipitații slabe vor fi posibile pe arii mai restrânse.

Vezi și  METEOROLOGII ANUNȚĂ O IARNĂ CUM NU PREA A MAI FOST ÎN ROMÂNIA. TEMPERATURI CIUDATE ÎN DECEMBRIE 2022 ȘI IANUARIE 2023

MUNTENIA: ploi slabe în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie

Pe parcursul celor două săptămâni nu sunt estimate variații semnificative de temperatură. La nivelul regiuni media valorilor maxime va fi de 4…6 grade, cu cele mai reci zile în jurul datei de 1 decembrie și în perioada 6 – 8 decembrie. Temperaturile minime se vor menține preponderent pozitive în prima parte a intervalului de anticipație, la o medie de 1…2 grade, în 7 și 8 decembrie sunt așteptate valori în jurul a -3 grade, iar spre finalul perioadei se va înregistra o creștere ușoară (sunt estimate temperaturi în medie de 0 grade). Local și temporar se vor semnala ploi slabe pe parcursul primei săptămâni (îndeosebi în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie). În a doua săptămână probabilitatea pentru precipitații se va menține relativ ridicată.

OLTENIA: temperatura maximă va ajunge la 6 grade Celsius

Pe parcursul celor două săptămâni nu sunt estimate variații semnificative de temperatură. Media zilnică a valorilor maxime de temperatură va fi cuprinsă între 3…6 grade, cu cele mai reci zile în jurul datei de 1 decembrie și în perioada 6 – 8 decembrie. Temperaturile minime se vor menține în general pozitive până în 5 decembrie, la o medie de 1…2 grade, iar pentru restul intervalului sunt prognozate valori de -2…0 grade. Local și temporar se vor semnala ploi slabe pe parcursul primei săptămâni (îndeosebi în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie). Probabilitatea de apariție a intervalelor cu precipitații se va menține relativ ridicată și în a doua săptămână.

LA MUNTE: vreme rece, temperaturi între -7 și 4 grade Celsius

Intervalul va debuta cu valori termice diurne în medie de -2 grade și minime de -7 grade, apoi până spre finalul săptămânii se va încălzi ușor și treptat, astfel că la nivelul zonei se va atinge o medie a maximelor de 2 grade, iar a minimelor în jurul a -2 grade. În a doua săptămână sunt estimate maxime care vor prezenta o medie zilnică cuprinsă între -2 și 0 grade și minime ce vor oscila între -7 și 4 grade, cele mai reci zile urmând a se înregistra în perioada 6 – 8 decembrie. Probabilitatea de apariție a intervalelor cu precipitații se va menține ridicată în cea mai mare parte a intervalului de prognoză.

Sursă foto: colaj Pixabay
Sursă info: meteoromania.ro