Meteorologii au anunțat că iarna va face prăpăd în acest sezon, vom avea fenomene extreme, cu episoade severe de viscol și ger cumplit. Roxana Bojariu, şefa secţiei de Climatologie din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), a declarat, pentru RTV, că vom avea parte de o iarnă grea.
Explicația este că vremea caldă, aproape de vară, la începutul lunii noiembrie se înscrie în modelele de fenomene extreme care se petrec în întreaga lume.
„Au mai fost cazuri, dar, într-adevăr, amplitudinea acestor fenomene e ieşită din comun. Şi nu e vorba doar de România. Vedeţi că sunt fenomene extreme peste tot în lume, peste tot în Europa. Aţi văzut ce se întâmplă în Italia, ce se întâmplă în vestul Europei. De fapt, lucrurile se leagă, pentru că acest transport de aer foarte rece dintre nord spre latitudinile mai joase a împins aerul cald dinspre latitudinile mai joase spre noi. Şi practic avem această vreme foarte caldă ca o altă faţetă a vremii foarte reci şi cu fenomene meteo extreme din Europa de Vest, dar nu numai. În întreaga lume avem fenomene meteo extreme. Se răceşte la finalul lunii”.
”E greu să spunem. Cu zece zile înainte, vom spune dacă vom avea zăpadă. În 2017, pe 24 decembrie aveam peste 20 de grade, pe 25 deja se schimbase vremea, iar pe 29 cod roşu de viscol. Pe măsură ce ne apropiem, în noiembrie vom actualiza informaţiile pentru iarnă, când ne apropiem vom putea spune unde vom avea zăpadă”, a spus Elena Mateescu, director ANM. Vremea se răceşte la finalul lunii noiembrie, iar spre finalul lunii vor avea primele ninsori, anunţă meteorologii. Nici decembrie şi ianuarie nu se anunţă blânde. Vom avea frig cumplit, cu minine de minus 20, minus 30 de grade, şi viscol puternic”, mai spun meteorologii.
Cantităţile totale lunare se vor situa în general în limite normale în cea mai mare parte a teritoriului, local excedentare în regiunile centrale. Temperaturile medii lunare ale aerului vor fi cuprinse în limite apropiate de mediile multianuale în majoritatea regiunilor, local mai ridicate decât acestea în sud-estul ţării.
Precipitaţiile totale lunare vor fi local excedentare în regiunile centrale şi sudice şi apropiate de mediile climatologice în restul teritoriului. Temperaturile medii lunare ale aerului vor fi cuprinse în limite apropiate de mediile multianuale în majoritatea regiunilor, local mai ridicate decat acestea în sud-estul ţării.