METEO. Cum va fi vremea astazi, 25 iunie

De: Cancan
Publicat: 25/06/2015 | 07:55

Vremea va fi in general instabila si racoroasa in cea mai mare parte a tarii, chiar rece in nord-vest si centru. Cerul va fi mai mult noros in jumatatea de nord a tarii, unde pe arii relativ extinse vor fi averse si trecator descarcari electrice, iar cantitatile de apa vor depasi local 15 l/mp si pe arii restranse, cu precadere in Maramures, Transilvania si in zona Carpatilor Orientali, 35…40 l/mp.

In restul teritoriului, in special pe parcursul zilei, vor fi innorari temporar accentuate si local vor cadea averse, insotite de fenomene electrice. Vantul va avea intensificari in regiunile estice, sudice si sud-vestice, precum si la munte, dar trecator si in timpul averselor. Temperaturile maxime, in scadere fata de ziua precedenta, vor fi cuprinse intre 15 grade in Maramures si 29 de grade in Dobrogea, iar cele minime se vor incadra intre 9 si 19 grade.

In Bucuresti

Vremea va fi in general instabila si se va raci fata de ziua precedenta, devenind racoroasa pentru aceasta data. Mai ales pe parcursul zilei, vor fi innorari temporar accentuate si se vor semnala averse, insotite trecator de descarcari electrice. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in timpul averselor. Temperatura maxima va fi de 23…24 de grade, iar cea minima de 13…14 grade.
(M.N.)