Meteorologul Oana Păduraru ne prezintă prognoza meteo oficială pentru următoarea săptămână. Ne așteaptă o vreme însorită și temperaturi ridicate pentru perioada din an în care ne aflăm. Iată tot ce trebuie să știi!
Deși vremea a fost instabilă până în acest moment, iar mai multe județe din țară au fost afectate de ploi torențiale și inundații, vești bune vin pentru săptămâna ce urmează.
Meteorologul Oana Păduraru are vești bune pentru ce perioada ce urmează. Mai exact, următoarele zile vor fi stabile din punct de vedere meteorologic, iar vremea va fi însorită în aproape toată țara. De asemenea, ploaia își va face simțită prezența pe arii restrânse, doar astăzi, iar ploile vor fi slabe cantitativ.
„Veștile sunt bune, pentru că urmează câteva zile cu vreme stabilă, vreme însorită în aproape toată țara. Doar astăzi mai există probabilitatea de ploaie, însă pe arii restrânse, ploi slabe cantitativ. În Est, Sud Est, în centru și cu totul izolat în Sudul țării. Deși în Sudul țării vremea este însorită, vor apărea după-amiază câțiva nori care să lase aceste averse de ploaie.”, a declarat meteorologul Oana Păduraru.
Mai mult, meteorologul îi avertizează pe șoferii din zonele joase de relief, dar și partea centrală a țării, că dimineața și seara ar putea fi ceață. Conform ei, finalul săptămânii vine cu valori de 27-28 de grade Celsius.
„În zilele următoare, vreme însorită în toată țara, dar totuși, noaptea și dimineața atenție în zonele joase de relief, mai ales în partea centrală a țării, pentru că există probabilitatea să fie ceață.
Ne așteptăm și la o creștere a valorilor termice. Astăzi temperaturile se vor apropia de cele normale pentru perioada în care ne aflăm, cu maxime cuprinse în general între 17-24 grade Celsius. Spre finalul acestei săptămâni, temperaturile vor ajunge, după-amiaza, la valori de 27-28 de grade Celsius, chiar și în zona capitalei.”, a mai adăugat meteorologul Oana Păduraru.
Finalul lunii septembrie a arătat că toamna a intrat în acțiune și a adus temperaturi scăzute și precipitații abundente. Acum, meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna octombrie și anunță o schimbare a vremii. Se vor înregistra valori termice mai mari față de normal perioadei. Cum arată prognoza meteo pentru luna octombrie?
Meteorologii Accuweather au emis prognoza meteo pentru luna octombrie și anunță temperaturi ridicate, anormale pentru această perioadă a anului. De asemenea, nici precipitațiile nu își vor face simțită prea mult prezența în această lună.
CITEȘTE CONTINUAREA AICI: Meteorologii Accuweather au publicat prognoza pentru octombrie 2024. Temperaturi neobișnuite și ploi