Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii octombrie. În zona montană înaltă, precipitaţiile pot fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor situa între 13 şi 28 de grade şi cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 16 grade. Vremea se va răci în partea de nord- vest şi centru a ţării. Cerul va avea înnorări accentuate şi vor fi ploi şi descărcări electrice, mai ales seara şi noaptea, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.
Însă, noaptea, adică vineri spre sâmbătă, ploile se mută în jumătatea sudică, pe unde se vor depăşi, probabil, 25 de litri pe metru pătrat. La munte apar şi ninsori cu lapoviţă, iar vântul poate atinge 70 km/h. Maximele vor fi de la 11 la 26 de grade.
Angie Voicu