Valorile termice vor continua sã scadã uşor, astfel încât vremea va deveni rece pentru sfârşitul lunii septembrie în toate regiunile.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni şi 18 grade pe litoral, iar cele minime între 3…4 grade în depresiuni şi 14 grade pe litoral. Cerul va fi noros în sud-est, unde va ploua pe arii extinse şi cantitãţile de apã vor mai depãşi izolat 15…20 l/mp, iar în restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare şi ploile se vor semnala local în sud-vest şi centru şi izolat în rest.
La munte, la peste 1800 m, în special în nordul Carpaţilor Orientali, trecãtor, precipitaţiile vor fi şi sub formã de ninsoare. Vântul va continua sã prezinte intensificãri temporare în est, sud-est şi la munte, iar în Dobrogea, Bãrãgan şi sudul Moldovei se vor atinge la rafalã viteze de 50-55 km/h.
L.L