METEO 25 APRILIE! Va fi ceață și local va ploua slab sau va burnița

De: Cancan
Publicat: 25/04/2018 | 07:45

Miercuri, în sudul şi estul ţării vremea va fi închisă, vor fi înnorări persistente şi, îndeosebi în prima parte a zilei şi noaptea, va fi ceaţă şi local va ploua slab sau va burniţa, iar valorile termice diurne se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei.

În regiunile intracarpatice vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată calendaristică, cerul va fi temporar noros şi doar izolat se va semnala ceaţă, în primele ore ale zilei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în nordul Moldovei şi 19 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa, în general, între 2 şi 10 grade.

În Bucureşti, vremea va fi închisă, cu nori joşi şi, îndeosebi în prima parte a zilei şi noaptea ceaţă şi, trecător, burniţe sau ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 12-13 grade, iar cea minimă va fi de 8-9 grade.