METEO 20 IULIE! Alerta de ultima ora! Ce se va intampla cu vremea ASTAZI!
Se vor înregistra frecvent maxime termice de 35…37 de grade, iar în sud-vestul ţãrii temperaturile maxime vor fi de pânã la 38…39 de grade. În restul teritoriului valorile termice diurne vor marca o scãdere, iar cele mai ridicate valori ale temperaturii aerului se vor situa între 25 şi 34 de grade şi doar pe spaţii mici se vor consemna atingeri ale pragului critic de 80 a indicelui temperaturã-umezealã.
Gradul de instabilitate atmosfericã va fi în creştere, mai ales dupã-amiaza şi noaptea, astfel cã în regiunile din jumãtatea de nord, precum şi în zonele montane şi submontane vor fi înnorãri temporar accentuate şi local averse, frecvente descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat cantitãţile de apã vor depãşi 25…30 l/mp şi vor fi condiţii de grindinã. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, seara şi noaptea. Valorile de temperaturã vor rãmâne ridicate pe parcursul nopţii în jumãtatea de sud a ţãrii, unde acestea nu vor coborî sub 20 de grade, iar în zori se vor înregistra minime de la 15…16 grade în Maramureş şi estul Transilvaniei pânã la 23…24 de grade în Oltenia şi Muntenia.
L.L