Meteo 19 APRILIE! Avertizare meteo de ploi, ninsori si frig
Ninsorile şi viscolul sunt fenomene destul de rare în această perioadă, dar nu ieşite din comun, pentru că cele mai târzii semne ale iernii pot apărea la munte chiar în primele luni de vară.
Meteorologii au emis două mesaje de avertizare valabile începând din această dimineaţă. Astfel, începând cu ora 18.00 intră în vigoare un cod galben în Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei unde va ploua şi în zona montană, unde vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. La altitudini de peste 1400 m se va depune strat nou de zăpadă, iar rafale de peste 60…70 km/h vor viscoli ninsoarea.
De asemenea, meteorologii au emis şi un cod portocaliu de vreme rea, valabil de la ora 18:00 până vineri dimineaţa. Avertizarea vizează Carpaţii Meridionali şi Orientali unde va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea rafale ce pot depăşi chiar şi 90 km/h, pe creste, unde va viscoli ninsoarea şi va reduce vizibilitatea. În sudul, centrul şi estul teritoriului va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. De asemenea, lapoviţa sau ninsoarea va apărea joi noapte în Moldova, pe suprafeţe restrânse din Transilvania şi Maramureş, precum şi prin zona deluroasă din sud.
Mai mult, în afară de ploi şi ninsori va trebui să suportăm şi temperaturi anormal de scăzute pentru această perioadă din an. Astăzi se vor mai atinge 15 grade doar în sud-vestul Munteniei, dar mâine şi poimâine vor fi cel mult 11 grade la amiază, în sudul Olteniei. La început de weekend temperaturile vor mai creşte puţin, iar ploile vor reveni în interiorul arcului carpatic.