Vremea va deveni în general instabilă în regiunile nordice, nord-estice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte din restul ţării, unde, în special după orele amiezii, înnorările vor fi temporar accentuate, iar aversele şi descărcările electrice vor fi frecvente, informează ANM.
Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi va cădea grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea când astfel de fenomene se vor semnala local şi la cote mai reduse. Vântul va avea unele intensificări în sud-estul ţării şi în extremitatea de vest, dar de scurtă durată şi asociat instabilităţii atmosferice, fiind posibile izolat vijelii. Valorile de temperatură vor caracteriza o vreme răcoroasă în nord, în nord-est şi parţial în centru; cele maxime se vor încadra între 20…22 de grade local în Maramureş, Moldova şi estul Transilvaniei şi 30…32 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 18 grade.
BUCUREŞTI: Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară, dar mai ales în cursul nopţii când vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.