Procesul de rãcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.
Cerul va fi noros şi va ploua în toatã ţara, iar cantitãţile de apã vor depãşi 25 l/mp îndeosebi în estul şi sud-vestul ţãrii, iar izolat, mai ales la deal şi munte, se vor cumula peste 40…50 l/mp. În zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zãpadã, dar trecãtor vor fi şi condiţii de polei.
Precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare se vor semnala şi în nordul şi dealurile Moldovei şi nord-estul Transilvaniei. Vântul va avea intensificãri în sudul ţãrii şi la munte, unde local şi temporar se vor depãşi 60…70 km/h, dar trecãtor şi celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 18 grade în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 grad în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 14 grade pe litoral.