Oana Roman a dezvăluit, recent, că Marius Elisei are o iubită. Iar, acum, fostul soț al vedetei a transmis un mesaj cu subînțeles.
În timp ce Oana Roman trece cu greu peste divorț, iată că Marius Elisei își vede în continuare de viață. Vedeta a aflat chiar de la fiica ei că fostul ei soț este implicat într-o relație. Acesta ar fi fost și motivul principal pentru care Marius Elisei a refuzat să meargă în vacanță, în Egipt, cu Oana și fiica lor.
”A refuzat-o pe Iza, că doar nu îl chemam eu, că eu nu mai am nici o treabă. Iza și-a dorit foarte mult ca el să vină în vacanță. I-am zis „Uite, acum, cand am hotărât să plecăm, că e ziua mea, Iza și-a dorit foarte mult să vii și tu. Fă chestia asta pentru ea.” A zis că nu vine. Nu mi-a dat nici o explicație. Și astă-seară a zis tot nu. Eu cred că el are pe cineva. Iza a zis că are mai multe, dar ea e copil, glumește. Și în final a zis că are”, a povestit Oana Roman la Antena Stars.
Ulterior, Marius Elisei a transmis un mesaj cu subînțeles pe Instagram. ”Învață să ai răbdare. Totul se întâmplă la momentul potrivit”, a fost mesajul transmis de fostul soț al vedetei. Iar, apoi, a urmat un al doilea mesaj: ”Când îți este frică să începi un lucru, fix atunci trebuie să îl începi”. Fanii și-au pus semne de întrebare și s-au întrebat dacă nu cumva aceste mesaje sunt direcționate către noua lui iubită. (CITEȘTE ȘI: OANA ROMAN ȘI MARIUS ELISEI S-AU FILMAT ÎMPREUNĂ DUPĂ SEMNAREA ACTELOR DE DIVORȚ. „DUPĂ ȘAPTE ANI ȘI O LUNĂ, AM ÎNCHEIAT AMIABIL”)
Mai ales, având în vedere faptul că după divorț Marius Elisei a mărturisit că atât el, cât și Oana au dreptul să fie fericiți și să își refacă viața cu altcineva. Momentan, însă, acesta nu a confirmat zvonurile privind o nouă relație.