Mesajul tranșant al unui medic din Iaşi! „Cei care vor muri în valul 4 de COVID sunt cei care acum comentează şi refuză vaccinarea”

Publicat: 09/08/2021 | 14:30

Varianta Delta a coronavirusului se răspândește în tot mai multe țări, iar potrivit specialiștilor există riscul ca în scurt timp să fie tulpina predominantă. Această formă a virusului a ajuns și în România, iar numărul pacienților infectați crește de la o zi la alta. În contextul actual, medicul Radu Crişan, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, a transmis un mesaj dur.

Potrivit medicului Radu Crişan locurile destinate pacienţilor Covid au început să se epuizeze, din nou, iar în curând vom avea o „explozie” de cazuri. Conform spuselor acestuia, persoanele nevaccinat și cele care încă refuză să conștientizeze gravitatea situației o să fie victime sigure. (CITEȘTE ȘI: ACTIVITĂȚILE DE RUTINĂ, PERMISE DOAR CU CERTIFICAT COVID! UNDE SE ÎNTÂMPLĂ AȘA CEVA)

„Din păcate, iar începem să rămânem fără locuri pentru pacienţii cu COVID şi vreau să rămâneţi cu o singură frază: cei care vor muri în valul 4 de COVID cu varianta Delta în România sunt cei care acum comentează şi refuză vaccinarea, ne fac vânduţi şi spun că sunt hărţuiţi că autorităţile şi medicii îi invită să se vaccineze.

O mare parte din cei care vor muri sau vor sfârşi cu forme grave în secţiile de Terapie Intensivă din România sunt cei care acum râd şi fac tot felul de glume şi teorii ale conspiraţiei, protestează şi îşi aruncă măştile şi spun că este o «plandemie». Aceştia sunt cei care, din păcate, vor sfârşi în acest val 4″, a fost mesajul transmis de Radu Crişan, prin intermediul unui clip video postat pe contul său de Facebook.

Coronavirus România, 9 august 2021

Până astăzi, 9 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.085.100 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.048.620 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 181 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 34.319 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 08.08.2021 (10:00) – 09.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (bărbați), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Mehedinți, Olt și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani. Din cele 3 decese înregistrate, 2 sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 al unui pacient care nu a prezentat comorbidități.

(VEZI ȘI: VESTE BUNĂ! PESTE 90% DIN PACIENŢII CU COVID-19 TRATAŢI CU UN NOU MEDICAMENT, EXTERNAŢI ÎN CÂTEVA ZILE)