Mesajul sfâșietor publicat în memoria lui Alice Cociuba de oficialii echipei de fotbal la care evolua și fostele colege: “Drum lin spre cer”

Publicat: 26/12/2020 | 18:20

Reprezentanții clubului Piroș Security Lioness – Feminin au trasnmis un mesaj sfâșietor în memoria lui Alice Cociuba, după ce au aflat despre accidentul cumplit. Fostele colege, dar și apropiații i-au adus diferite omagii pe social media. Regretata fotbalistă avea 21 de ani.

Omagii aduse de apropiați pentru fotbalista Alice Cociuba

Alice Cociuba era una din cele mai valoroase jucătoare ale echipei la care evolua și, din nefericire, a plătit cu viața după ce nu s-a asigurat la o trecere la nivel cu cale ferată simplă, fără bariere, dar semnalizată corespunzător, pe raza localităţii Ineu. Mașina pe care o conducea, un BMW X5, a fost acroşată de trenul Regio 160249, care se deplasa pe direcţia Arad-Gurahonţ.

“Încă o veste tragică lovește echipa noastră (…). Jucătoarea Alice Cociuba a decedat mult prea devreme, la doar 21 de ani în seara de 24 decembrie în urma unui accident rutier petrecut la nivel cu cale ferată. Pentru echipa noastră, Alice a evoluat timp de trei sezoane, iar în cariera sa, a mai evoluat pentru echipele CS INEU fotbal Feminin și CFR 1933 Timisoara – fotbal feminin, dar și pentru echipa Națională a României. Clubul transmite sincere condoleanțe familiei!  Drum lin spre cer, Alice!”, au scris cei de la Piroș Security Lioness – Feminin pe pagina lor oficială de Facebook.

Tragedia care a lovit clubul Piroș Security Lioness – Feminin vine la două luni după ce antrenorul Florin Bugar a decedat la vârsta de 49 de ani din cauza infecţiei cu virusul SARS-Cov-2.

“Draga mea prietenă, Alice Cociuba, câte momente frumoase am petrecut împreună. Dar acum ai plecat… Nu te voi uita niciodată. Dumnezeu are acum grijă de tine, copile cu suflet mare” este mesajul publicat de Valentina Haida, antrenoare la ACS Viitorul Arad.

Gândurile sportivei au fost însoțite de 12 fotografii cu Alice Cociuba, pe care le puteți vedea în postarea de mai jos.