Mesajul publicat de ADI DESPOT, după ce un mare artist a murit a impresionat pe toată lumea: „Mi-a fost frate, prieten, familie…“
Concret este vorba despre Chris Cornell, solistul trupelor „Soundgarden“ şi „Audioslave“, iar vestea morţii acestuia l-a întristat foarte tare pe Adrian Despot. Imediat ce a aflat că marele artist s-a stins, cântăreţul de la „Viţa de Vie“ a făcut public un mesaj pe contul său de Facebook, care a reuşit să îi impresioneze pe prietenii săi virtuali.
„Nu stiu daca au Facebook acolo unde esti, but man, ziua de azi a fost ca o piatra de moara pe sufletul meu. Si maine o sa fie la fel si, de acum inainte, fiecare zi in care o sa ma gandesc la tine si la ce ai insemnat pentru mine. Muzica ta m-a purtat peste cele mai grele momente din viata, peste cele mai frumoase, mi-a fost frate, prieten, familie, stalp de sustinere si ideal. Iti datorez infinit, concertele sau tricourile tale, iti datorez parte din ceea ce sunt acum, pentru ca, la fel ca magarul care merge inainte cu un morcov agatat in fata ochilor lui, asa si eu, am mers inainte agatand muzica si versurile tale in fata ochilor mei. Te urasc si te iubesc, si plang de azi dimineata ca nu te mai am aici, pe pamant, langa mine. Odihneste-te în pace, Chris Cornell.“, a scris Adi Despot pe Facebook. Într-un timp scurt, rândurile lui Adi Despot au strâns mii de aprecieri pe reţeaua socială, iar mesajul a devenit unul viral.