Mesajul Mihaelei Borcea după ce fostul soț a fost eliberat din închisoare: „Dragii mei, am hotărât să…”
Fostul acționar al Dinamo București, Cristian Borcea, a primit luni decizia definitivă a judecătorilor, care au hotărât să fie eliberat condiționat. Deși avea de executat 6 ani și 4 luni pentru evaziune fiscalăîn dosarul Transferurilor, Borcea a fost în detenție de mai bine de patru ani, a scris și cărți, a muncit în penitenciar, însă pânăacum nu reușise să îi convingă pe judecători că poate să plece mai devreme acasă.
Mihaela Borcea, prima soție a afaceristului, cu care are trei copii, a postat pe rețelele de socializare un mesaj, în care vorbește despre cât de grea a fost această perioadă pentru ea, dar de acum lucrurile se vor schimba, se vor bucura împreună de proiectele pe care le-a coordonat cu brio în tot acest timp și pe care le-a dus la bun sfârșit.
“Dragii mei, am hotărât să împărtășesc cu voi câteva amintiri pe care le-am trăit în ultimii ani, încercând să mențin un echilibru între viața de familie și cea de femeie de afaceri. Au fost ani grei, consumaţi în proiecte ample, obositoare, care m-au făcut să îmi neglijez din plin sănătatea, ba mai mult, să adaug problemelor de atunci altele noi.
Nu doresc să mă plâng întrucât nu îmi stă în fire, ci am satisfacția muncii mele și a eforturilor făcute. Astfel, nu vreau să fiu modestă așa cum v-am obișnuit, fiindcă știu că dintotdeauna am fost o luptătoare și o învingătoare, chiar dacă uneori, datorită epuizării fizice și psihice, am clacat.
Cu toate acestea, cu ajutorul unor oameni minunați care m-au susținut necondiționat și care au făcut parte din aceste proiecte, cărora le mulțumesc din tot sufletul, atât EU, cât și EI, am avut câte ceva de învățat din fiecare experiență acumulată!! De acum, nu ne va rămâne decât să ne bucurăm din plin de toate aceste proiecte duse la bun sfârșit. In încheiere, dragii mei, aveți grijă de voi: cel mai de preț dar este sănătatea noastră!!
“Idealurile care mi-au luminat calea și mi-au redat din timp în timp curajul de a înfrunta viața cu bucurie au fost:bunătatea, frumusețea și adevărul!!- Albert Einstein Iar proiectele nu se opresc aici doar că voi avea mai multă grijă de mine!! Vă pup cu drag și respect pe toți!!!”, a scris Mihaela Borcea pe pagina sa de Facebook.