Mesajul lui Victor Ponta despre Ziua Europeana a Limbilor: „Este o directie fundamentala – a tolerantei si a respectului”
Prin aceasta zi se urmareste sensibilizarea publicului fata de multilingvism in Europa, cultivarea diversitatii culturale si incurajarea invatarii limbilor straine de catre toti europenii, la scoala sau in afara acesteia.
„Ziua Europeana a Limbilor este o sarbatoare definitorie pentru spiritul european, intrucat celebreaza unitatea in diversitate a Uniunii noastre.
Uniunea Europeana, fidela valorilor sale fondatoare, cultiva constient valoarea diversitatii, pentru a-si pastra si stimula bogatia culturala. Ea a facut din diversitate un motor al dezvoltarii sale in diferite domenii. Este inca un motiv pentru care UE este si va fi mereu o uniune a egalilor.
Ma bucur ca Romania se prezinta in mod demn la aceasta sarbatoare a spiritului european, cu o practica a multiculturalitatii, care permite fiecarui cetatean sa isi pastreze identitatea.
Este o directie fundamentala – a tolerantei si a respectului pentru lucrurile pe care le avem in comun si pentru cele care ne fac diferiti – pe care voi continua sa o cultiv si sa o sustin si ca presedinte al Romaniei„, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.
Europa este detinatoarea unei adevarate bogatii lingvistice: 24 de limbi oficiale si peste 60 de comunitati autohtone care vorbesc o limba regionala sau minoritara. Pentru a atrage atentia asupra acestei imense bogatii lingvistice, Uniunea Europeana si Consiliul Europei au proclamat primul an al mileniului „Anul european al limbilor”. Datorita succesului din 2001, data de 26 septembrie a fost declarata Ziua Europeana a Limbilor.