Mesajul lui Nelson Mondialu pentru părinții Biancăi: ”Noi o culegem de pe drum!” + ”Să mă frece pe picioare!”
Relația lui Vivian cu Bianca de la Puterea dragostei îl interesează din ce în ce mai mult pe Nelson Mondialu, tatăl băiatului. Ba chiar se și implică. Asta în ciuda fptului că, la începutul acesteia, s-a opus vehement.
Acum, Nelson Mondialu chiar vrea ca Vivian să vină cu iubita lui Bianca acasă, scrie wowbiz.ro. Și le-a pregătit chiar o surpriză, o mare surpriză, celor doi îndrăgostiți: le oferă trei kilograme de aur, o sumă mare de bani și două penthouse-uri, a povestit acesta în ultimul lui vlog postat pe Youtube. În același timp, le-a trimis și un mesaj părinților fetei, după ce aceștia au spus că nu sunt de acord cu relația.
„Părinții ei nu sunt de acord. Au zis că suntem țigani. Domnule, asta e! Nu e problemă. Au abandonat-o, noi o culegem de pe drum. O iubim! Voi o să vă întrebați dacă eu fac mișto sau caterincă. Nu fac, înțelegeți? Cum să primești o asemenea fată în casă când ea a făcut nu știu ce filme. Vă spun 100% că acele filme au fost false, sunt falsificate”, a declarat Nelson Mondialu.
Nelson a mai spus că Bianca Comănici este virgină, iar videoclipurile care o incriminează au fost falsificate de cineva.
Mesajul lui Nelson Mondialu pentru părinții Biancăi + Ce-i cere fetei
Nelson Mondialu a explicat ce trebuie să facă Bianca dacă se va muta în casa lui. „Aici, în casă, nu vor avea contact sexual! Să fim înțeleși. După un an de zile, o să le dau cheile de la penthouse. Un an de zile trebuie să treacă prin regulile de ordine interioară. Indiferent care femeie era, dar ținând cont că a ales-o pe Bianca, ea rămâne. Dacă a rămas la sufletul lui, va rămâne și în sufletele noastre. Prima probă va fi, dis de dimineață, să mă frece pe picioare. Nu să mă mângăie, să mă frece. De la 8, la 9, iar până la 9:30 pe mânuță. Nu există nu pot, nu vreau!”, a povestit tatăl lui Livian Pop.
”Eu îi înțeleg uneori punctul lui de vedere, fiindcă este foarte apropiat de fiul său, îl respect, nu am să spun niciodată un cuvânt urât sau greșit la adresa lui sau a familiei. Însă, sper din tot sufletul ca, după show, Nelson să mă cunoască așa cum sunt eu, cu bune, cu rele, și să realizeze că am suflet mare și îl iubesc cu adevărat pe Livian”, a declarat, pentru wowbiz, Bianca de la Puterea dragostei.