Mesajul lui Copos din spatele gratiilor! Ce are de spus fostul patron al Rapidului! „Sunt nevinovat”

De: Cancan
Publicat: 07/03/2014 | 16:01
Detinutii de la Rahova spun ca George Copos este vinovat pentru situatia in care a ajuns echia de fotbal Rapid

George Copos si-a transmis astazi gandurile pe blogul personal, cel mai probabil prin intermediul fiicei sale. Fostul actionar al Rapidului se considera inchis pe nedrept si marturiseste ca nu se astepta la o asemenea sentinta din partea Curţii de Apel.

„Ca urmare a pronunţării de către Curtea de Apel Bucureşti a Deciziei penale nr. 222/A din data de 4.03.2014 doresc să fac următoarele precizări:

Informez opinia publică asupra faptului că mă voi conforma întrutotul obligaţiilor ce îmi revin în urma pronunţării deciziei mai sus amintite.

Cu toate acestea, îmi exprim surprinderea faţă de decizia Curţii de Apel Bucureşti întrucât mă consider nevinovat. Sunt nevinovat pentru că nu am săvârşit nicio faptă penală şi mă aşteptam ca hotărârea de achitare pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti să fi fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti. În consecinţă, continui să îmi afirm nevinovăţia. Aştept motivarea deciziei de condamnare pentru a face demersuri legale necesare în vederea reparării acestei hotărâri profund nedrepte”, a scris el.

Omul de afaceri George Copos a fost condamnat, pe data de 4 martie, la 3 ani si 8 luni de inchisoare, in Dosarul Transferurilor, alaturi de alti 7 grei din fotbalul romanesc.

 

C.V.