Elena Udrea este în culmea fericirii, după ce a aflat că este însărcinată, mai mult, va avea gemeni! Aceeași stare o are și iubitul ei, tinerelul Adrian Alexandrov. Acesta nu s-a ferit să comenteze despre sarcina celei care îi este parteneră de viață.
“Mă simt ca un tătic! Mai ales că eu îmi doream băieței. Poate nu mă opresc la doi. Vedem cum decurg lucrurile. Elena e fericită, îşi dorea de foarte mult timp.
Vestea e una de bun augur. Am primit vestea acum patru zile. E prea devreme să te gândeşti la nume. Eu îmi asum tot”, a declarat Adrian Alexandrov, conform „Acces Direct”.
Politiciana se află acum în Costa Rica, unde a plecat de câteva zile.