Inna sărbătorește astăzi! Este ziua de naștere a mamei sale și chiar dacă nu este alături de ea, artista i-a transmis un mesaj emoționant.
Inna se află în momentul de față în Turcia acolo unde susține o serie de concerte, însă chiar dacă nu poate fi alături de mama ei în această zi specială, gândul îi este la cea care i-a dat viață. Artista a publicat două fotografii cu mama ei, dar și un mesaj înduioșător. (CITEȘTE ȘI: INNA A CÂȘTIGAT PROCESUL DE PLAGIAT, DAR ȘI O SUMĂ URIAȘĂ DE BANI)
„La mulți ani, mami! Te iubesc!”, a scris Inna pe contul ei de Instagram.
În timpul concertului din Istanbul, scena pe care dansa și cânta artista s-a prăbușit. Inna a fost rănită în timpul incidentului, dar a vrut să își asigure fanii că este bine și a postat o imagine de pe patul de spital. Momentan nu se cunosc cauzele care au dus la producerea accidentului, însă din primele imagini surprinse pare că scena a cedat sub greutatea artiştilor care în acel moment dansau și săreau. (VEZI ȘI: INNA, INTERNATĂ DE URGENȚĂ LA SPITAL DUPĂ CE SCENA PE CARE CÂNTA S-A PRĂBUŞIT!)